Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:20 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Foștii primari ai Constanței, inculpați Decebal Făgădău și Radu Mazăre, așteptați azi la Tribunal

ro

09 Dec, 2020 00:00 3163 Marime text
  • Dosarul este judecat de Ştefania Pârlogea, din cadrul Secţiei penale a Tribunalului Constanţa.
  • Decebal Făgădău, la data presupusei fapte viceprimar al municipiului Constanța, este bănuit de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
  • Radu Mazăre este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Azi, la Tribunalul Constanța este programat primul termen (în faza camerei preliminare) în dosarul în care Constantin Conortos, procuror  DNA Constanța, a dispus trimiterea în judecată a lui Decebal Făgădău și a lui Radu Ștefan Mazăre, foști primari ai municipiului Constanța! Prezenta cauză se află în atenția Ştefaniei Pârlogea, judecător în cadrul Secţiei penale a Tribunalului Constanţa.
 
Ședința de judecată este programată să înceapă la ora 09.00. 
 

Complex Caelia
 

De menționat că Radu Mazăre nu se află pentru prima dată în atenția judecătoarei Ştefania Pârlogea. Prin decizia 59/2020, din 4 martie 2020, luată în dosarul 6643/118/2019, Ştefania Pârlogea a menținut o soluţie de clasare primită de Radu Mazăre de la procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul Teritorial Constanţa. În prezenta cauză, fostul edil al municipiului Constanța a fost cercetat pentru că ar fi vândut la un preţ subevaluat terenul pe care a fost construit primul condominiu de lux de pe litoralul romanesc, complexul Caelia, de 4.300 de metri pătraţi.
 
Prin decizia 59/2020, din 4 martie 2020, Ştefania Pârlogea, judecător în cadrul Secţiei penale a Tribunalului Constanţa, a respins, ca inadmisibilă, cererea de redeschidere a dosarului clasat mai sus menţionat.
 

Ce infracțiunii ar fi săvârșit Făgădău și Mazăre

 
Revenind la dosarul de azi, Decebal Făgădău, la data presupusei fapte viceprimar al municipiului Constanța, este bănuit de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit. Asta în timp ce Radu Mazăre este acuzat de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
 
În continuare, tot în acest dosar, au mai fost trimiși în judecată următorii:
 
Constantin Nicoleta, la data presupusei fapte șef al Serviciului autorizații în construcții din cadrul Primăriei municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Dinescu Fulvia Antonela, la data presupusei fapte director executiv adjunct al Direcției administrației publice locale din cadrul Primăriei municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, Tănase Luiza Elena, la data presupusei fapte arhitect șef al municipiului Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și Munteanu Mariana, la data presupuselor fapte inspector în cadrul Primăriei municipiului Constanța – Direcția de urbanism, pentru săvârșirea infracțiunilor de: fals intelectual în formă continuată, complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, Viorel Ionescu, arhitect, pentru infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit și afaceristul Florin Cârstocea, pentru complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.
 

Perla Majestic, parte vătămată

 
Conform portalului instanțelor de judecată, societatea comercială Perla Majestic SA, condusă de omul de afaceri Mohammad Murad, fost candidat la Primăria Mangalia, are calitatea de parte vătămată.
 
Oricare va fi decizia Tribunalului Constanța, aceasta va putea fi contestată la Curtea de Apel Constanța.
 

Complex Riviera Residence


În actul de sesizare a instanței, procurorii arată că „cei șase inculpați, funcționari în cadrul Primăriei Constanța, în cursul anului 2013, ar fi reautorizat, în mod nelegal, construirea unui imobil de lux deja ridicat în proporție de 95% pe plaja din Mamaia, pentru care anterior, autorizația de construire inițială fusese anulată definitiv și irevocabil de instanța civilă“. Potrivit info-sud-est.ro, este vorba despre complexul Riviera Residence, care aparține omului de afaceri Florin Cârstocea, prin societatea RHC City Crown.

 
Autorizația de construire, desființată

 
Pe plaja din stațiunea Mamaia, județul Constanța, în zona centrală a stațiunii, ar fi fost construit, cu nerespectarea dispozițiilor legale, un imobil în regim P+5E-6E cu destinație cazare și alimentație publică. Imobilul a fost ridicat în baza unei autorizații de construire emise în anul 2009 de primăria municipiului Constanța.
În același an, Primăria municipiului Constanța și societatea constructoare au fost date în judecată de o altă societate comercială care deținea o construcție în imediata vecinătate a noului imobil, cerând anularea autorizației de construire.
 
Prin decizia civilă definitivă pronunțată de Curtea de Apel Constanța în anul 2012, autorizația de construire emisă de Primăria municipiului Constanța a fost desființată.
 

„Cu încălcarea dispozițiilor legale“

 
Instanța a reținut că, la emiterea autorizației de construire, nu s-ar fi respectat interdicția de a construi în interiorul zonei de protecție și că amplasarea imobilului ar fi situată în zona benzii litorale a Mării Negre în cuprinsul căreia sunt interzise orice fel de construcții definitive. De asemenea s-a mai reținut că autorizația de construcție ar fi fost emisă cu încălcarea dispozițiilor legale referitoare la respectarea drepturilor de servitute de vedere și servitute privind distanța dintre construcții.
 
În anul 2013, ca urmare a anulării autorizației de construcție, societatea reclamantă a cerut în instanță, printr-o nouă acțiune, și demolarea imobilului de lux, precum și obligarea Primăriei municipiului Constanța să emită actul administrativ de desființare a lucrărilor ce fuseseră executate în baza autorizației anulate.
 
La data de 22 august 2013, Primăria municipiului Constanța a cerut respingerea acțiunii ca nefondată, susținând că autorizația de construire anulată de instanță a fost modificată printr-o altă autorizație de construire emisă la data de 24.03.2011, autorizație neanulată și perfect valabilă.
 

Completare de la Primăria Constanța

 
Ulterior, în cursul aceluiași an, Primăria municipiului Constanța a venit cu o completare prin care înștiința instanța de judecată că a intervenit un element nou, respectiv că a fost emisă, la data de 03 septembrie 2013 o nouă autorizație de construire, pentru imobilul a cărui demolare se cere. Prin urmare, Primăria municipiului Constanța considera că nu mai există temei legal pentru ca societatea reclamantă să solicite și să obțină demolarea construcției edificate în regim P+5E-6E.
 
Aceleași aspecte, întemeiate pe existența unei autorizații valabile din data de 03 septembrie 2013, au fost invocate în apărare și de societatea constructoare a imobilului.
 

Imobilul, construit în proporție de 95% în baza autorizației anulate

 
În anul 2016, prin sentința civilă nr.745/2016, Tribunalul Constanța a dispus anularea autorizației de construire emisă la data de 03 septembrie 2013 de Primăria Municipiului Constanța, întrucât pe terenul pentru care s-a emis autorizația era deja construită o clădire (imobilul rezidențial ce fusese construit în proporție de 95% în baza autorizației anulate) prin urmare autorizația din anul 2013 a fost emisă nelegal. Decizia a fost anulată ulterior, ca urmare a faptului că părțile au ajuns la o înțelegere amiabilă.
 
 
Citește și
 
Adio, Parlament! Decebal Făgădău demisionează din PSD. Primele declarații ale fostului primar

A fost desemnat magistratul care va judeca dosarul Făgădău – Mazăre. Legături cu un complex imobiliar de lux din Mamaia
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii