Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
02:16 15 05 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Firma care a abandonat lucrările la Liceul cu Program Sportiv Nicolae Rotaru va executa modernizarea bulevardelor 1 Decembrie 1918 și Alexandru Lăpușneanu din Constanța

ro

10 Apr, 2021 00:00 2793 Marime text
 
  • Primăria Constanța a atribuit contractul de execuție a lucrărilor de construcții în cadrul Proiectului Îmbunătățirea Mobilității în Municipiul Constanța, între Gara CFR și Stațiunea Mamaia
  • Obiectivul general al proiectului este resistematizarea infrastructurii de transport pe bulevardele 1 Decembrie 1918 și Alexandru Lăpușneanu
  • Valoarea totală a achiziției (fără TVA) este de 62.400.067lei
  • Câștigătorul contractului este din Hidro Salt B 92  București, firma care câștigase în 2018  contractul „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Liceului cu program sportiv Nicolae Rotaru“, în valoare de  4.970.276,87 lei, fără TVA
  • La scurt timp, liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” a rămas un șantier abandonat, după ce firma a dispărut iar primăria a reziliat contractul
  • Societatea Hidro Salt B 92  SRL a fost înfiinţată în anul 1996 şi are sediul social în Bucuresti și este deţinută de Georgeta Băiculescu
 
Primăria Constanța a atribuit contractul de execuție a lucrărilor de construcții în cadrul Proiectului Îmbunătățirea Mobilității în Municipiul Constanța, între Gara CFR și Stațiunea Mamaia – Cod SMIS 129224.

Obiectivul general al proiectului este reprezentat de îmbunătățirea mobilității urbane în Municipiul Constanța, prin resistematizarea infrastructurii de transport pe Bd. 1 Decembrie 1918 și Bd. Alexandru Lăpușneanu. În vederea încurajării utilizării modurilor de transport mai prietenoase cu mediul se vor introduce benzi dedicate transportului public și cu bicicleta, se vor reabilita trotuarele și partea carosabilă. Scopul acestor intervenții este, în principal, reducerea emisiilor GES și promovarea mobilității urbane durabile prin realizarea de investiții în infrastructura de transport public urban și în infrastructura specifică deplasărilor cu bicicleta și pietonale, în vederea asigurării circulației libere și în condiții de siguranță a persoanelor. Toate acestea vor conduce la îmbunătățirea condițiilor de mediu și a calității vietii cetățenilor și vizitatorilor din municipiul Constanța.

Procedura de atribuire a contractului de achiziție publică este inițiată sub incidența prezentei clauze suspensive, în sensul că încheierea contractului de achiziție publică este condiționată de obținerea finanțării lucrărilor din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional (POR) gestionat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării si Administrației în calitate de autoritate de management, semnarea contractului ce face obiectul procedurii de atribuire fiind posibilă doar în situația în care se respectă dispozițiile referitoare la angajarea cheltuielilor din bugetele care intră sub incidența legislației privind finanțele publice.
În cazul în care, indiferent de motive, contractul de finanțare aferent obiectivului de investiții ce face obiectul procedurii de atribuire nu este încheiat/semnat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației și de Autoritatea Contractantă, Autoritatea Contractantă va aplica prevederile art. 212 alin. (1) lit. c) teza a II-a din Legea nr. 98/2016 şi va anula procedura de atribuire, încheierea contractului de achiziție publică fiind imposibilă în lipsa unui contract de finanțare valabil care să certifice obținerea finanțării lucrărilor din fondurile europene nerambursabile prin Programul Operațional Regional (POR) gestionat de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației în calitate de autoritate de management.

Ofertanții din cadrul acestei proceduri acceptă utilizarea condiției suspensive de mai sus, asumându-și întreaga răspundere în raport cu eventualele pierderi pe care le-ar putea suferi în situația descrisă.”
Valoarea totală a achiziției (fără TVA) este de 62.400.067 lei.
Câștigătorul contractului este din Hidro Salt B 92  București, firma care câștigase în 2018  contractul „Reabilitarea, modernizarea și dotarea Liceului cu program sportiv Nicolae Rotaru“. în valoare de  4.970.276,87 lei, fără TVA. 
La scurt timp, liceul cu Program Sportiv „Nicolae Rotaru” a rămas un șantier abandonat, după ce firma a dispărut iar primăria Constanța a reziliat contractul.
 

Despre Hidro Salt B 92  SRL

 
Societatea Hidro Salt B 92  SRL a fost înfiinţată în anul 1996 şi are sediul social în Bucuresti, sectorul 2, Str. Viitorului nr. 50. Aceasta este deţinută de Georgeta Băiculescu.
 
Despre toate procedurile publice cu impact asupra judeţului Constanţa, cine şi ce cumpără, cine şi cât câştigă puteţi citi accesând categoria „Combaterea criminalităţii în achiziţiile publice“.

 
Citește și:

O firmă din București a abandonat lucrările și s-a făcut nevăzută. Primăria Constanța reia demersurile pentru modernizarea și dotarea LPS „Nicolae Rotaru

Reabilitarea, modernizarea şi dotarea Liceului cu Program Sportiv din Constanţa costă peste patru milioane de lei. Cui i-a revenit contractul
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii