Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
19:07 25 10 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Exclusiv! Noul Regulament al parcărilor din municipiul Constanța, atacat la Tribunal! (document)

ro

22 Sep, 2021 00:00 5201 Marime text
  • Avocatul Adriana Daniela Turnea, din cadrul Baroului Constanța, a confirmat informația pentru ZIUA de Constanța.
  • „Este adevărat că în cursul zilei de astăzi (nr., 21 septembrie 2021) am depus la Tribunalul Constanța, la Secția de contencios administrativ și fiscal solicitare de anulare a hotărârii Consiliului Local Municipal Constanța nr. 123 din 23 aprilie 2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța“, a declarat avocatul.
  • Regulamentul contestat este cel votat de consilierii locali în ședința din 23 aprilie 2021, prin care, printre altele, s-a reintrodus plata prin SMS pentru locurile de parcare publice.
  • Acesta este cel de-al treilea regulament al parcărilor publice din Constanța trimis în fața judecătorilor, după ce a fost atacat de reprezentanți ai societății civile.
  • Textul integral al Regulamentului parcărilor publice din Constanța aflat în vigoare la momentul de față poate fi accesat în Secțiunea Document.
 
În urmă cu puțin timp, în atenția judecătorilor de la Tribunalul Constanța a fost înregistrată o cerere prin intermediul căreia se cere anularea HCML nr. 123/23.04.2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța.
 
Este vorba despre noul regulament, votat de consilierii locali în ședința de la finele lunii aprilie 2021, în vigoare la momentul acesta.
 
Avocatul Adriana Daniela Turnea, din cadrul Baroului Constanța, a confirmat informația pentru ZIUA de Constanța.
 
„Este adevărat că în cursul zilei de astăzi (nr., 21 septembrie 2021) am depus la Tribunalul Constanța, la Secția de contencios administrativ și fiscal solicitare de anulare a hotărârii Consiliului Local Municipal Constanța nr. 123 din 23 aprilie 2021 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a parcărilor publice din municipiul Constanța“, a declarat avocatul, contactat telefonic de ZIUA de Constanța.
 
Apărătorul legal reprezintă în acest proces interesele Organizației Patronale Mamaia Constanța, reprezentată de Nicolae Bucovală, organizația fiind contestator în dosar.
 
De cealaltă parte, Consiliului Local al Municipiului Constanța are în dosar calitatea de intimat.
 
Așa cum am precizat anterior, cazul a fost înregistrat la Secția de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului Constanța marți, 21 septembrie 2021 și urmează să primească indicativul dosarului de instanță.
 
Regulamentul contestat este cel votat de consilierii locali în ședința din 23 aprilie 2021, prin care, printre altele, s-a reintrodus plata prin SMS pentru locurile de parcare publice.

 
De asemenea, regulamentul face referire și la parcările de reședință și valabilitatea contractelor de închiriere a acestora.
 
Textul integral al Regulamentului parcărilor publice din Constanța aflat în vigoare la momentul de față poate fi accesat în Secțiunea Document.
 
Al treilea regulament contestat
 
Pentru a contextualiza, amintim că acesta este cel de-al treilea regulament al parcărilor publice din Constanța trimis în fața judecătorilor, după ce a fost atacat de reprezentanți ai societății civile.
 
Până la momentul de față, judecătorii din Constanța au suspendat și, ulterior, anulat două regulamente privind parcările publice din oraș, unul dintre acestea fiind cel intrat în vigoare la data de 11 august 2020.
 
Regulamentul respectiv fusese suspendat definitiv de Curtea de Apel Constanța la data de 18 noiembrie 2020 și a fost anulat, în primă instanță, de Tribunalul Constanța, la data de 16 februarie 2021.
 
Nu s-a declarat încă recurs în acest dosar, până la acest moment.
 
Legat de noul regulament, așa cum am precizat anterior, avocatul Adriana Daniela Tundrea a confirmat pentru ZIUA de Constanța informația potrivit căreia dosarul a fost deja depus la instanță.
 
Facem precizarea că, indiferent care va fi decizia Tribunalului Constanța cu privire la eventuala anulare a noului regulament al parcărilor publice din Constanța, aceasta va putea fi atacată la instanța superioară.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Regulamentul parcărilor publice din Constanța, adoptat în iulie 2020, anulat. Motivarea judecătorilor (document)
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii