Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:41 06 08 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstanțaEsteBine - Chiar dacă sunt din comunele 23 August și Poarta Albă Pentru elevii de 10, repartizarea computerizată nu mai aduce surprize

ro

10 Jul, 2020 00:00 7659 Marime text

Astăzi, în urma afișării repartizării computerizate, toți cei peste 5.000 de absolvenți constănțeni de clasa a VIII-a care s-au prezentat la probele scrise ale Evaluării Naționale 2020, indiferent de nota pe care au obținut-o, vor afla în băncile cărui liceu își vor petrece următorii patru ani. Evident, cu excepția celor care au ales să urmeze o școală profesională.





Anul acesta, în premieră, ierarhia județeană a admiterii 2020 s-a deschis cu codul (nu cu nume și prenume) unei eleve de la Școala Gimnazială nr. 1 Poarta Albă. Șefa de promoție Bianca Dorina Andrei a reușit performanța de a încheia cei patru ani de gimnaziu cu media 10, aceeași notă maximă obținând-o și la cele două probe scrise ale Evaluării Naționale. Ambiția de a fi cea mai bună a pornit încă din clasele primare, atunci când învățătoarea Florentina Țigmeanu a impulsionat-o să-și dezvolte capacitățile intelectuale. Apoi, în gimnaziu, s-a bucurat de ajutorul profesorilor pe care mărturisea că i-a simțit aproape mai ales în ultima perioadă, în apropierea examenelor, când o înfrângea oboseala. „Doamna dirigintă Florentina Mangri (catedra de biologie și director al acestei școli – n.r.) m-a încurajat de câte ori dădeam semne că nu mai pot și mă ajuta când aveam nevoie de ceva. De asemenea, m-au ajutat mult doamnele de limba și literatura română Oana Cabuz și Georgiana Veli, dar și doamna de matematică Diana Costin”, povestește Bianca. Evident că pentru ea, astăzi, faptul că se va vedea admisă la Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanța nu va mai fi o surpriză, ci doar împlinirea unei munci trudnice.

Întrebată ce materie i s-a părut că-i... „încărca” orarul, Bianca ne-a spus că Educația tehnologică, pentru că la desen și muzică profesorii erau înțelegători.
Mai trebuie spus că la Școala gimnazială nr. 1 Poarta Albă au existat anul acesta trei șefi de promoție, alături de Bianca fiind Tiberiu Ciobănescu și Ruxandra Costin.


Tot șefă de promoție a terminat gimnaziul și Elif Adilburi, dar la Școala gimnazială „George Coșbuc” din 23 August, unde a venit din clasa a II-a. În toți acești ani a făcut naveta din localitatea Agigea, alături de mama ei, care este învățătoare la unitatea din 23 August și iată că, astăzi, se vede admisă la Colegiul Național „Mircea cel Bătrân”, mate-info bilingv engleză. Cât de greu este să termini cu 10 pe linie? „Nu știu dacă neapărat a fost greu, dar cu siguranță a fost multă muncă și mereu mi-am dorit să-mi ating potențialul maxim. Mereu trăgeam de mine să fiu cea mai bună, nu neapărat în comparație cu alte persoane, și într-un final s-a întâmplat”, mărturisea Elif.
De altfel, cuvinte de laudă la adresa muncii depuse de Elif aveam să primim și din partea prof. Magdalena Iacob, director al Școlii gimnaziale „George Coșbuc” din 23 August până pe 7 iulie (acum este inspector școlar de istorie): „E o fată genială, care în fiecare an a fost de excelență! Am avut o generație de aur, de care suntem foarte mândri”.


Ca dovadă, o figură frumoasă, ca să folosim un termen sportiv, a făcut și colega ei Andreea Mădălina Mitrofan, tot de la Școala gimnazială „George Coșbuc” din 23 August, reușind să finalizeze gimnaziul cu media 9,99, iar la cele două probe scrise ale Evaluării Naționale să obțină nota maximă. Dar a și muncit pe rupte, după cum ne povestea, în pandemie epuizând trei caiete la matematică. A ales să petreacă următorii patru ani la Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Constanța, pentru că a aflat de la prieteni că sunt profesori foarte buni și se obțin rezultate frumoase. „Plus de asta, îmi este mai ușor cu naveta. Aș fi vrut la Liceul Teoretic «Ovidius», dar nu are secție de științe sociale, iar eu îmi doresc să merg mai departe la Academia de Poliție”.


Trei adolescente din mediul rural care și-au văzut visul împlinit, dar pentru care au muncit susținut și care, cu siguranță, vor excela și în liceele pe care le-au ales.


Citește și:

Evaluare Națională 2020 Gimnaziile din liceele constănțene de top, surclasate de școli de cartier (document)


 

Ti-a placut articolul?

Comentarii