Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:55 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ce vrea DNA de la echipa Mazare (Rechizitoriu)

ro

09 Jan, 2009 02:24 3958 Marime text

- RECHIZITORIU (Dosar 29-p / 2005)

DESCHIDERE.jpg

Procesul intentat de Direcţia Naţională Anticorupţie riscă să-l sărăcească pe edilul Constanţei cu cel puţin 320.000 de lei

Celebrul dosar de la DNA al primarului Radu Mazăre, 29/P/2005, care priveşte retrocedările în baza Legii 10/2001 şi care s-a materializat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti în această toamnă, nu numai că a stat pe masa procurorilor timp de mai bine de trei ani, dar a şi costat pe măsură.

După cum se arata in rechizitoriu, statul a pus în joc pentru instrumentarea dosarului 30 de miliarde de lei vechi. Cel mai mult ar avea de plată Radu Mazăre: 320.000 de lei. Şi pe Nicuşor Constantinescu, coleg de partid şi coinculpat în dosar cu primarul Radu Mazăre, procesul l-ar putea arde bine la buzunare, cheltuielile de judecată fiind stabilite, în cazul său, la suma de 280.000 de lei. Ramona Dospinescu, directorul Direcţiei Patrimoniu din Primăria Constanţa, ar putea avea, de asemenea, de achitat 320.000 de lei. În actul de inculpare întocmit de procurorii anticorupţie, prin care Mazăre, Constantinescu şi alte 35 de persoane au fost trimise în judecată pentru un prejudiciu de 114 milioane de euro, se arată că valoarea cheltuielilor de judecată se ridică la nu mai puţin de 30 de miliarde de lei vechi.

Dacă pierd, vor plăti

Potrivit legislaţiei în vigoare, persoanele găsite vinovate în urma unui proces penal sunt obligate la plata cheltuielilor de judecată, ce reprezintă sumele puse la dispoziţie de stat pentru rezolvarea cazului. „Se stabilesc cheltuieli judiciare în sumă de 3.000.000 de lei, care, având în vedere participarea la cauzarea prejudiciului, vor fi suportate de inculpaţi după cum urmează", se precizează în actul DNA. Lista este deschisă de funcţionarii din administraţia locală Constanţa, în cap fiind însuşi primarul Mazăre, cu suma de 320.000 de lei, urmat de Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, care ar putea fi obligat la plata 280.000 de lei. Ramona Dospinescu este singura dintre persoanele acuzate, în afară de edil, pentru care procurorii au apreciat că ar trebui să achite 320.000 de lei. Următorul pe listă este directorul Direcţiei Tehnic Achiziţii, Ion Marica, pentru care au fost stabilite cheltuieli în cuantum de 180.000 de lei. Fostul consilier juridic al primăriei, Cristian Talpău, ar avea de achitat, potrivit procurorilor anticorupţie, 150.000 de lei, în timp ce cheltuielile pentru Nora Alina Chircă au fost estimate la 25.000 de lei. Dan Miron ar trebui să achite 50.000 de lei, iar Bogdan Ghiţulescu ar putea fi obligat de instanţă să plătească 170.000 de lei. Nici pentru evaluatorul Alin Horaţiu Dima situaţia s-ar putea dovedi a nu fi prea roz, căci procurorii au apreciat că trebuie să achite 180.000 de lei.

Radu_Mazare.jpgBasarab Popa, doar 10.000 de lei

Potrivit rechizitoriului, in ceea ce-i priveşte pe ceilalţi acuzaţi, sumele sunt mai modeste, în funcţie de faptele ce li se impută. Pentru Paraschiva Barbu s-a stabilit suma de 20.000 de lei, pentru Basarab Popa, 10.000 de lei, iar pentru Laura Mariana Leşe, 35.000 de lei. Octavian Alexandru Şerban ar avea de plătit 30.000 de lei, iar Niculae Nejloveanu, Sergiu Mihai Ceacîrceanu şi Bogdan Gabriel Sandu, câte 40.000 de lei. Alături de Basarab Popa, şi Daniel Ene a fost unul dintre „fericiţii" cu cheltuieli de judecată de doar 10.000 de lei. Pe Georgică Giurgiucanu şi Emil Dragoş Săvulescu, procesul ar putea să-i coste minim 70.000 de lei, iar Jean Aurel Andrei, Cristina Budei, Viorel Pană, Mihai Camboianu, Valentin Gheorghe Ionescu şi preşedintele executiv al Dinamo, Cristi Borcea, ar putea fi nevoiţi să scoată din buzunare 60.000 de lei pentru a acoperi cheltuielile de judecată. Notarul Ruxandra Luminiţa Darie, soţia vicepreşedintelui CJC, Cristian Darie, ar putea fi obligată la plata sumei de 45.000 de lei. Pentru Elena Ştefănescu, Marius Puşcaşi şi Carmen Puşcaşi, procurorii au stabilit cheltuieli de judecată de câte 25.000 de lei. Nu în ultimul rând, Andrei Sozanski, Graţiela Rusu, Gabriela Radu, Claudia Cealera, Luminiţa Călătoru şi Silvia Stanciu ar putea fi obligaţi de instanţă la plata unor sume de câte 30.000 de lei, menite să acopere cheltuielile statului cu acest dosar. Conform procurorilor anticorupţie, cele 37 de persoane sunt responsabile de crearea unui prejudiciu în dauna statului, de 77,77 milioane de euro, şi de unul de 36,16 milioane de euro, în dauna municipiului Constanţa. Următoarea înfăţişare în dosar a fost stabilită pentru data de 28 ianuarie, la Curtea de Apel Bucureşti.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • un jurist 09 Jan, 2009 15:50 Ar fi corect ca si judecatorii sa raspunda in fata legilor, pentru hotararile aplicate gresit,e un alt aspect al problemei.Eu sunt tot unul ca d-v,dar eu acuz pe cei din cauza carora se fura din proprieta-tea statului casele in care am locuit zeci de ani, de unii care nici macar nu sunt adevaratii proprietari, cu ajutorul dat de cei ce ar trebui sa vegheze la respectarea legilor. Consider ca daca se va finaliza corect aceasta actiune, ce se afla in instanta, ar fi un pas catre respectarea legilor. Nu trebuie sa aparam pe cei acuzati de astfel de magarii,cum vad ca face UN ANONIM sunt sigur ca este unul dintre aceia, ca altfel nu ar stii rechizitoriul
  • un pagubit de instanta 09 Jan, 2009 14:39 dovada ca functioneaza turma : cum a zis cineva ce nu va convine ati sarit toti la beregata. ce a zis unul a zis si celalalt. normal ca imobilele au fost vandute in baza unei legi, dar tot in baza unei legi le anuleaza judecatorii (nu primaria). Parintilor mei le-a fost anulat contractul de vanzare de catre instanta, tot instanta dispunand si restituirea imobilului si evacuarea noastra. Si nu a fost trimis judecatorul in judecata de DNA
  • calcan 09 Jan, 2009 13:42 bai anonimule, al catelea esti enumerat in lista din ziar? tu crezi ca DNA are procurori nepregatiti ca tine?Imoblele s-au vandut in baza unei legi,recizitoriul se face pentru cei care nu respecta legea.Ziaristii(unii) de frica nu scriu despre unele magarii facute de cei ca tine ca aveti bani si va cumparati ilegalitatile.
  • OLGA 09 Jan, 2009 13:14 CRED CA ESTI UN LIGAU A LUI MAZARE SAU CONSTANTINESCU . SAU POATE SI TU A-I PUS MANA PE O CASA ASA CUM AU FACUT ATATIA MANDATARI SAU CUMPARATORI DE DREPTURI LITIGIOASE . PUNE MANA SI CITESTE LEGEA 112/1995 , NORMELE, SI LEGEA 10/2001. SAU POATE NU AI NICI LICEUL CA SA POTI CITI ,SAU ESTI UNUL DIN CEI 37 ???? TU ESTI CEL DIN FATA TURMEI.ADICA MAGARUL IHU,IHU,,,,
  • UN ANONIM 09 Jan, 2009 12:18 lauda partidului comunist ..... pune mana intai si citeste rechizitoriul, studiaza legea privind restituirile si apoi incepe laudele la adresa ziarului. Imobilele vandute in baza L112 se restituie doar daca instanta anuleaza contractele de vanzare cumparare, asa ca acuzatiile trebuie aduse judecatorilor, daca e cazul. Iar actele de proprietate si certificatele de mostenitor sunt autentificate de notari, asa ca adu acuzatii acestora. dar nu, noi ne grabim sa luam de buna orice zice un amarat de ziarist cu liceu care preia si el din zbor ce aude la altii, fara sa il intereseze sa verifice ce afirma. de acolo si spiritul de turma care ne caracterizeaza pe noi romanii!
  • JANVALJANJURISTUL 09 Jan, 2009 11:51 cred ca a venit momentul sa-i luati in atentie pe acesti jefuitori ai statului ROMAN. Multe din casele retrocedate in numele unor persoane, batrane si de regula din strainatate(pentru ca verificarea sa fie cat mai greu de facut) de catre mandatarii =recuperatorii,trebuiau sa ramana in proprietatea statului ROMAN.Sunt f. multi chiriasi aruncati in strada sau chiar proprietari in baza lg.112 din 1995. E cazul sa dati cateva exemple.Cred ca ar fi cazul sa verificati retrocedarile din dosarele ramase fara documentatia de retrocedare sau cu acte falsesau fara se verifica autenticitatea actelor.E graoznic ce se intampla cu aceste revendicari. Felicitari colectivului ziarului ZIUA care se zbate sa determine organele abilitate sa restabileasca justitia in ROMANIA
  • OLGA 09 Jan, 2009 09:54 SPER CA JUDECATORII NU DIN BUCURESTI NU VOR ACOPERII ACESTI EXCROCI,CARE AU FURAT ZECI DE CASE SI TERENURI SI AU SCOS OAMENI NEVINOVATI IN STRADA .S-AU RETROCEDAT CASE CU ACTE FALSE ,AJUTATI DE NOTARII PE CARE II MENTIONATI IN ARTICOL . ADEVARATII PROPRIETARI NU AU PUTUT INTRA IN POSESIA TERENURILOR SAU A IMOBILELOR ,AU REUSIT HOTII AJUTATI DE : MAZARE ,RACU ,DOSPINESCU ,BUDEI ,SOZANSKI,CARE AU FOST IN COMISIA DE RETROCEDARE SI CARE AU FURAT TOATA PENINSULA . LUATI IMOBILELE DIN TITULESCU COLT CU CANTACUZINO,GRIGORE TOCILESCU NR.2, CRISTEA GEORGESCU NR 4, CONSTANTIN BRANCOVEANU NR.3, REMUS OPREANU. DE ACESTE RETROCEDARI NU SINT NESTIUTORI NICI AVOCAT DIN CADRUL BAROULUI CONSTANTA CARE AU SI CONSTRUIT LOCUINTE PE TERENURI DAR DACA AU FRATI SNATORI DE CE SA FECEM NU TOTI AVEM RELATII IN SENAT SI PRIMARII. POATE CINEVA SE SESIZEAZA DE ACESTE FALSURI CACI ADEVARATII PROPRIETARI DACA ERAU CU ACTELE IN REGULA VENEAU MINTENAS SA-SI RECUPEREZE AVERILE . IN SCHIMB AU AVUT MANDATARI AJUTATI DE NOTARI SI DE CIE DIN PRIMARIE. SUMELE DE PLATA SINT MIZILIC PENTRU CAT AU FURAT .