Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
05:24 04 04 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Bloc pe teren de la Mazăre Senol Zevri spune că e şantajat de Valentin Popescu (galerie foto + documente)

ro

07 May, 2011 00:55 5221 Marime text
1_octav_tur_constructie_bloc.jpgUn proiect imobiliar din centrul oraşului iscă un adevărat război.

Directorul Agenţiei pentru Protecţia Mediului, Senol Zevri, spune că directorul cotidianului Liderul de Opinie, Valentin Corvin Popescu, l-a ameninţat cu înregistrări şi fotografii compromiţătoare dacă nu îl ajută cu obţinerea unor documentaţii. „Pe 29 martie 2010, am primit o solicitare pentru acord de mediu din partea firmei Octav Tour pentru construire imobil D+P+5-7E pe bulevardul Ferdinand nr. 33-39. Distanţa faţă de unul dintre imobilele vecine este de patru metri. Cel mai mare bloc acolo are patru etaje, acesta şapte. Pe 24 septembrie 2010, în presa locală apărea un material în care eu spuneam că beneficiarii nu au adus toate documentele la dosar.

IMG_8500.jpgÎn spatele acestei firme stă un director de ziar. Prieteni de-ai mei m-au avertizat să am grijă cu acest domn, pentru că este un tip foarte periculos. A trebuit, din martie 2010 până acum, să fac un fel de echilibristică.

În 30.04.2010, le-am trimis o comunicare prin care i-am anunţat că vom stopa avizarea până la completarea dosarului cu studiu de însorire, punct de vedere emis de Ministerul Dezvoltării, punct de vedere emis de Inspectoratul în Construcţii şi punct de vedere ISU. Au primit avizul de la ISU, în locul celui de la minister au adus o adresă de la Primărie, cu toate că nu se solicitase aşa ceva, şi s-a adus şi studiul de însorire avizat de DSP. Totuşi, noi nu am ţinut seama de aceste hârtii pentru că se depăşise termenul în care putem aviza. Am dat decizia de respingere a acordului de mediu nr. 3263 din 6.09.2010", explică Zevri.

Plângere penală, la orizont

IMG_8501.jpgAtunci au început şi problemele cu Popescu, administrator al SC Octav Tour SRL: „În această perioadă am fost abordat de multe ori de acest domn cu diverse motive. Un exemplu, cel mai grav: a zis că ştie că în spatele problemei este o doamnă din Agenţie despre care se scrisese rău în ziarul lui în urmă cu ceva ani şi că l-ar putea relua. Această doamnă trece acum printr-o dramă familială, iar anul trecut a suferit un atac cerebral, putea rămâne paralizată, şi acest atac de presă i-ar fi făcut mult rău. A depus din nou dosarul pe 20 februarie 2011 cu toate actele. I-am cerut punct de vedere de la ISC. Pe 20 aprilie am emis decizia de încadrare şi la exact 15 zile locatarii din zona au făcut contestaţie. Azi am dat decizia pentru revocarea deciziei de încadrare şi reluarea procedurii pentru obţinerea acordului de mediu. Am fost abordat de directorul de ziar, care m-a ameninţat la telefon acum două zile că are înregistrare cu mine, poze, pe care le va face publice dacă revoc decizia de încadrare. Nu are decât să facă public orice. Dacă are ceva despre mine îl invit să le facă publice". Zevri spune chiar că îi va face plângere penală lui Popescu, care a declarat ieri în presa locală că, de fapt, directorul APM i-ar fi pretins 10.000 de euro pentru a elibera documentul necesar. „Este vorba de şantaj. O să îi fac plângere penală. Cum să spună că eu i-am cerut 10.000 de euro? De ce nu a dat înregistrările până acum? S-a încercat metoda morcov şi băţ. Mi-a oferit bani şi personal şi prin interpuşi. Ştiam că este periculos, nu aş fi făcut aşa ceva niciodată. Cum să iau de la el? Dar nici un război cu el nu mi-aş fi permis! A tot venit la mine, că el are bani, şi i-am zis că nu mă interesează. A tot încercat. Să spunem că înregistrările ar fi reale, ce motiv aş avea eu să iau de la el şi apoi să revoc decizia de încadrare? Sunt tâmpit să mi-l pun în cap? Este adevărat, am avut nişte discuţii cu el şi probabil că a venit pregătit să mă înregistreze. Există posibilitatea să fi dus discuţia într-o direcţie dorită de el. Dar, dacă nu vine cu dovezi concrete, îi fac plângere penală", a declarat Senol Zevri.

Teren de la primăria lui Mazăre

SC Octav Tour SRL îi are ca asociaţi pe Lygia Popescu (născută în 1923) - 5%, Octavian Mihai Popescu - 80% şi Radu Nicolae Bologa - 15%. Administrator este Valentin Corvin Popescu, directorul cotidianului Liderul de Opinie. Acesta a fost şi asociat al firmei. În 2007, Valentin Corvin Popescu îi cesiona asociatului Octavian Mihai Popescu 85% din Octav Tour. În 2008, cei doi îl cooptează în afacere şi pe Bologa. În acelaşi an, SC Octav Tour SRL se pricopseşte cu un punct de lucru de 100 m pe plaja Modern, conform contractului de închiriere 4 din 18 iunie 2008, valabil de la 18.06.2008 până la 15.09.2008. Cât despre terenul de pe Ferdinand, trebuie subliniat faptul că a fost cumpărat de la Primăria Constanţa, condusă de Radu Mazăre, prin licitaţie. Prin contractul 2518 din 8 august 2008, semnat de Radu-Ştefan Mazăre - primar, Fulvia-Antoanela Dinescu - director executiv adjunct al Direcţiei de Administraţie Publică Locală, Marcela Mariana Frigioiu - director al Direcţiei Financiare şi Valentin Corvin Popescu - în calitate de administrator al SC Octav Tour SRL, societatea cumpără de la municipiul Constanţa terenul de 350 mp, situat pe bulevardul Ferdinand nr. 33-39, lot 1, zona bloc C1. Preţul tranzacţiei a fost de 147.000 de euro fără TVA. Popescu a dat avans 29.400 de euro, iar diferenţa de 117.600 de euro a plătit-o în 12 rate de 9.800 de euro, din trei în trei luni. Plata se va finaliza, de altfel, pe 15 iunie anul acesta. Contactat telefonic, Valentin Corvin Popescu, directorul cotidianului Liderul de Opinie, spune că terenul a fost achiziţionat prin licitaţie, după două astfel de proceduri anulate. De asemenea, Popescu declară că deţine înregistrări şi fotografii prin care poate demonstra că Zevri i-a solicitat bani: "O redacţie întreagă a văzut şi ştie lucrul acesta. În ceea ce priveşte revocarea deciziei. Imposibil! Cum să facă aşa ceva? Termenul de contestaţie era de 5 zile de la data publicării anunţului în ziar. Orice abuz săvârşit de acest director va fi sancţionat de justiţie. Ei au dat avizul şi deja se ieşise din termenul de contestare“.

 

 

 

 

  

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • prietena de la medgidia 16 May, 2011 10:22 unn nebun periculos,daca era corect putea sa cheme politia ,sa marcheze banii ,sa il denunte imediat.E un dezaxat care are ceva personal cu Zevri Senol si incearca sa ii faca rau.Nu v-a reusi pt ca Zevrin este un om corect si mai ales este uman,e sufletist a ajutat multa lume ,Medgidia isi aminteste cu placere de el.si inca ceva ....senol e prea inteligent pt a se murdari cu asa ceva
  • pentru Ghita 08 May, 2011 18:25 DACA ESTE VORBA DE MAZARE ,CE INTREBARE ESTE ASTA ?
  • Naucul de opinie 08 May, 2011 17:24 Exista in lumea presei romanesti exemplare de santajisti abjecti de tipul Sorin Rosca Stanescu.Reprezentantul dobrogean al acestor exemplare este formatorul si liderul de opinie V.Popescu.
  • ghita de la dna 06 May, 2011 23:20 dna de ce tace?