Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:50 21 09 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Apele Române Dobrogea Litoral revendică în instanță o bucată de plajă din Agigea, parțial, faleze din Olimp și Constanța și plaja din fața restaurantului Pescăria lui Matei

ro

12 Aug, 2020 00:00 2836 Marime text

  • ABADL a deschis procese civile prin care revendică o bucată de plaja din comuna Agigea, alte suprafețe de nisip din Olimp și o bucată de teren din cartierul Faleză Nord

  • Sunt vizate proprietățile familiei Pufleanu din municipiul Constanța, plaja de la Agigea, plaja din fața Pescăriei lui Matei și o bucată de faleză din stațiunea Olimp


 
Patru dosare au înregistrat reprezentanții Administrației Bazinale de Apă Dobrogea Litoral în instanțele constănțene.
Obiectul dosarelor sunt revendicări imobiliare, în fapt bucăți de plajă și de faleză, unele având chiar proprietari.
Primul dosar înregistrat pe rolul Judecătoriei Constanța are nr. 17704/212/2020 și îi are ca pârâți pe familia Mariana și Dumitru Pufleanu și statul român prin Ministerul Finanțelor Publice. Este vorba despre imobilul teren faleză în dreptul plajei Reyna, identificat sub numărul cadastral 207222, proprietar familia Pufleanu.
De altfel, familia Pufleanu deține mai multe proprietăți în Faleză Nord dar și pe bulevardul Mamaia, fiind unii dintre investitorii imobiliari care s-au făcut remarcați prin multitudinea de proiecte.
Directorul ABADL, Bogdan Bola spune că respective familie ar deține în cartierul Faleză Nord, o bucată de teren care este de fapt parte din faleza care ar trebui să fie administrată de Apele Române. Cel mai probabil așa cum achiziționat terenul, având în vedere că locuiesc în zonă, însă trebuie să ne lămurim cu privire la autorul intabulării bucății de faleză”, a explicat Bola.


Un alt dosar, nr. 17704/212/2020, a fost înregistrat tot la Judecătorie. De această dată, pârât în dosar este chiar comuna Agigea, prin primar și Consiliul Local Agigea și evident statul român prin Ministerul Finanțelor Publice.  Bola spune că niciodată Apele Române nu a solicitat administrarea plajei din Agigea, fiind mai degrabă o “scăpare” a conducerilor anterioare ale ABADL. Acum se face acest lucru, evident prin intermediul instanței judecătorești. Mai exact este vorba despre teren - faleza indentificată sub numărul cadastral 110696.
Un al treilea dosar - 17702/212/2020,  îi va aduce în fața instanței și pe Liliana și Matei Datcu, din Agigea. Obiectul dosarului este tot o revendicare imobiliară. Familia de pescari a cumpărat, la începutul anilor 2000, două imobile ale unei întreprinderi piscicole la care fuseseră angajați înainte de 1989 iar în 2013 a început să funcționeze acolo, Pescăria lui Matei. În cazul acestui dosar este vorba despre plaja din fața restaurantului pescăriei, teren plaja, identificat sub numărul cadastral 109020, susține directorul ABADL, Bogdan Bola. La rândul său, proprietarul pescăriei, Matei Datcu a precizat pentru ZIUA de Constanța că terenul pe care îl revendică Apele Române a fost cumpărat de la primăria Agigea, pe vremea când nimeni nu construia nimic în zonă. Datcu a mai precizat că are și un contract de administrare pentru o bucată de nisip tot cu ABADL, pe care deși plătește chirie, îl îngrijește, nu a ridicat nicio construcție, nici măcar provizorie, fiind destinată clienților care vor să facă plajă sau să se relaxeze. Până în acest moment, proprietarii nu au primit nicio citație în legătură cu acest dosar.
Ultimul dosar, vizează alte două revendicări imobiliare, în sudul litoralului, la Olimp, iar Apele Române cheamă în judecată două societăți comerciale. Pârâți în dosarul 17701/212/2020 sunt Dorocti Management SRL și Biador Management SRL cu sediile sociale în Bihor, alături de statul român prin intermediul Ministerului Finanțelor Publice. Și în acest caz, potrivit directorul ABADL, Bogdan Bola este vorba despre teren faleză identificat sub numerele cadastrale 111115 și 111166.

 

Menționăm că Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral a înregistrat cele patru dosare la începutul acestei săptămâni iar magistrații nu au stabilit încă termene de judecată.

Citește și:

PUZ-ul inițiat de Dumitru Pufleanu pentru un teren situat pe strada Pescarilor, la mâna Primăriei Constanța (document)

Locuitorii din Faleză Nord protestează. Primăria Constanța vinde un teren situat pe strada Pescarilor, în buza mării (documente)



 

Ti-a placut articolul?

Comentarii