Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:09 10 08 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

VIDEO. Laura Abibula-Stroe - „Marele Trofeu al Festivalului Mamaia aduce și un premiu de 50.000 de lei”

ro

10 Aug, 2026 12:15 216 Marime text







Festivalul Mamaia revine în 2026 cu o nouă ediție, organizată pe două paliere: Festivalul Național de Muzică Ușoară și Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular. Evenimentele vor avea loc în perioada 26-28 august, la Constanța, iar organizatorii anunță mai multe elemente de noutate, atât din punct de vedere artistic, cât și tehnic.

Laura Abibula Stroe, directorul Centrului Cultural Județean „Teodor T. Burada” Constanța, a explicat că Festivalul Național de Muzică Ușoară, lansat în 1963 și reluat în 2023, ajunge în acest an la cea de-a patra ediție organizată în actuala formulă.

„Am revenit în anul 2026 cu o nouă ediție a Festivalului Mamaia, evident, pe două paliere. Festivalul Național de Muzică Ușoară, care a debutat în 1963 și a fost reluat în 2023, iar noi, Consiliul Județean și Centrul Burada, suntem la a patra ediție organizată în această formulă”, a declarat Laura Abibula Stroe.


În paralel, Festivalul Național al Cântecului și Dansului Popular marchează 25 de ani de existență. Cele două evenimente vor fi reunite pe aceeași scenă, în perioada 26-28 august.

Scenă transformată într-un „portal fabulos”

Una dintre noutățile ediției din acest an este partea tehnică. Organizatorii au pregătit o nouă formulă scenică, iar intrarea artiștilor va fi transformată într-un element vizual spectaculos.

„Ca elemente de noutate venim cu o nouă formulă tehnică acolo pe scenă. Intrarea artiștilor se va transforma într-un portal fabulos prin care artiștii vor intra și vor performa pe scenă”, a explicat directorul Centrului „Teodor T. Burada”.



Capacitatea publicului rămâne de aproximativ 2.400 de locuri, atât cât permite arhitectura piațetei Perla. Pentru edițiile viitoare, organizatorii iau însă în calcul mutarea festivalului în Teatrul de Vară, ceea ce ar presupune o regândire a întregului concept tehnic și artistic.

„Sanremo Mamaia”, componenta internațională a festivalului

O altă noutate importantă este componenta internațională, prin colaborarea cu Sanremo. În ultima seară dedicată Festivalului Mamaia de Muzică Ușoară vor urca pe scenă trei artiști italieni, alături de un dirijor italian.

Acesta va dirija atât momentele artiștilor italieni, cât și prestația Ramonei Bădescu, care va avea rolul de a crea o legătură artistică între România și Italia.

„Ramona Bădescu va face această trecere artistică între România și Italia, între România și Sanremo, sau Sanremo-România”, a precizat Laura Abibula Stroe.


Directorul Centrului „Teodor T. Burada” spune că proiectul „Dialogul Sanremo-Mamaia” reprezintă una dintre marile reușite ale ediției din 2026.

„Sanremo a fost steaua mea de neatins, pe care am reușit totuși, printr-o echipă bună, Centrul Burada, Consiliul Județean, să o atingem și pe această stea numită Dialogul Sanremo-Mamaia”, a declarat aceasta.


Vlad Miriță, Anca Țurcașiu și Ramona Bădescu, printre prezentatori


Pentru Festivalul de Muzică Ușoară, prezentatorii vor fi Vlad Miriță, Anca Țurcașiu și Ramona Bădescu.

La Festivalul de Folclor, prezentatoarea principală va fi Iuliana Tudor, căreia i se vor alătura doi artiști mai tineri: constănțeanul Ionuț Dulgheriu și Beatrice Băndoiu.

Organizatorii spun că își doresc ca folclorul să fie prezentat într-o manieră atractivă și pentru publicul tânăr, fără a pierde însă legătura cu tradiția.

„Folclorul nu poate fi înnoit, dar poate fi prezentat într-o formă foarte atractivă, încât și tinerii să vină și să fie captivați de tradiție și de folclor”, a explicat Laura Abibula Stroe.


Premii în bani pentru concurenți

Și în acest an vor fi acordate premii în bani atât la secțiunea de muzică ușoară, cât și la cea de folclor.

La Festivalul Mamaia de Muzică Ușoară vor exista premii distincte pentru secțiunile de creație și interpretare, precum și un Mare Trofeu. În cazul Festivalului de Folclor, competiția va avea secțiuni de interpretare și instrumental.

Potrivit organizatorilor, valoarea Marelui Trofeu este de 50.000 de lei.

„Suntem totuși la Festivalul Mamaia, cel mai mare festival național unde se lansează artiștii și viitoarele șlagăre sau hituri. Vor fi premii în bani atât la partea de muzică ușoară, cât și la partea de folclor”, a declarat directorul Centrului „Teodor T. Burada”.


Juriul Festivalului Mamaia

La secțiunea de muzică ușoară, juriul îi va include pe Adrian Damescu, Ionel Tudor, Corina Chiriac și Monica Anghel, alături de Laura Parfinov, specialistă în muzică din cadrul Centrului „Teodor T. Burada”.

Monica Anghel va reprezenta Consiliul Județean Constanța în juriu, fiind aleasă, potrivit organizatorilor, în calitate de specialist în domeniu.

Pentru secțiunea de folclor, juriul va reuni specialiști în domeniu, inclusiv reprezentanți ai unor importante instituții muzeale. Lista finală a membrilor juriului urmează să fie comunicată de organizatori.





Citește și
VIDEO. Festivalul de la Mamaia revine în prim-plan. Peste 400 de bilete vândute în primele zile


Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii