Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:50 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Mirena Ana, actrița cu peste trei decenii de activitate pe scena Teatrului Dramatic Constanța

ro

17 May, 2023 00:00 1332 Marime text
  • S-a născut la data de 17 mai 1939 în familia lui Vasile și a Elenei Bică, ambii învățători de profesie
  • Apogeul carierei l-a atins la Constanța. După plecarea de la Teatrul „I.D. Sârbu”, ea s-a alăturat colectivului „Dramaticului” de pe litoral. A încântat publicul de la malul mării timp de 34 de ani, din 1964 până în 1998, când deja ieșise la pensie
  • Actrița a decedat la vârsta de 71 de ani, în vara anului 2010
 
Mirena Ana, Bică pe numele de domnișoară, a fost o actriță originară din orașul Panciu, județul Vrancea.
 
S-a născut la data de 17 mai 1939 în familia lui Vasile și a Elenei Bică, ambii învățători de profesie.
 
Ea a absolvit studiile liceale la Petroșani.
 
În orașul de pe Valea Jiului, Mirena Ana și-a făcut debutul pe scena Teatrului „I.D. Sârbu”. Prima apariție în fața publicului a fost consemnată în anul 1961, urmând încă trei ani în care actrița a interpretat diverse roluri pentru instituția transilvăneană.
 
Apogeul carierei l-a atins la Constanța. După plecarea de la Teatrul „I.D. Sârbu”, ea s-a alăturat colectivului „Dramaticului” de pe litoral. A încântat publicul de la malul mării timp de 34 de ani, din 1964 până în 1998, când deja ieșise la pensie.
 
Performanțele sale scenice au fost premiate în anul 1973, când a fost distinsă cu Premiul la Gala recitalurilor dramatice, de la Bacău, pentru recitalul „Hai la nouri de vânzare”.
 
Mirena Ana a fost și instructor al echipei de teatru de amatori a Casei de Cultură din Hârșova, ce a obținut premiul I – recitatori și Premiul special de interpretare la Festivalul „I.L. Caragiale”, în 1960.
 
A fost membră în A.T.M. și în UNITER.
 
Redăm selectiv câteva roluri interpretate:
  • Anca Stambuliu („Fii cuminte Cristofor” de Aurel Baranga);
  • Veronica Micle („Hyperion” de G. Sălceanu);
  • Frida („Henric al IV-lea” de L. Pirandelo);
  • Denise („Sexul și neantul” de T. Maulnier);
  • Bolette („Femeia mării” de H. Ibsen);
  • Natașa („Azilul de noapte” de M. Gorki);
  • Gina („Travesti” de Aurel Baranga);
  • Iulia („Ovidius” de G. Sălceanu);
  • Vișa („Io Mircea Voievod” de Dan Tărchilă);
  • Coco („Dansul milioanelor” de Victor Eftimiu);
  • Ana („Take, Ianke și Cadâr” de V.I. Popa);
  • Amelia („Casa Bernardei Alba” de F. Garcia Lorca);
  • Margareta Aldea („Gaițele” de Al. Kirițescu);
  • Carmina („Clipa” de V. Stoenescu);
  • Melania („Mobilă și durere” de T. Mazilu);
  • Vladimir („Între etaje” de D. Solomon);
  • Gisela („Joc de pisici” de Orkeny Istavan);
  • Smeraldina („Regele cerb” de Carlo Gozzi”);
  • Linda („Moartea unui comis voiajor” de A. Miller) etc.
 
Regizorii din spatele acestor spectacole au fost: Marietta Sadova, C. Dinischiotu, Ion Maximilian, Mihai Berechet, Gh. Jora, Romel Stănciugel.
 
Mirena Ana a jucat și în spectacole tematice, în regie proprie, precum: „De genul feminin” și „Hai la nouri de vânzare”.
 
A susținut și un recital de versuri de Mihai Eminescu și unul cu fragmente din „Richard al III-lea” de William Shakespeare.
 
Actrița a decedat la vârsta de 71 de ani, în vara anului 2010.
 
Citește și:
Virgil Andriescu, la ceas aniversar! 21 de ani de actorie pe scena Teatrului Dramatic Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii