Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:07 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Grigore Sălceanu, scriitorul originar din Galați care și-a petrecut peste jumătate de secol la Constanța

ro

22 Apr, 2023 16:28 1118 Marime text

 
  • A urmat și absolvit cursurile Facultății de Litere și Filosofie din cadrul Universității București
  • În anul 1927, Grigore Sălceanu se stabilea la Constanța, obținând un post de profesor de limbă franceză la Liceul „Mircea cel Bătrân”
  • În anul 2021, cu ocazia Zilei Dobrogei, Grigore Sălceanu a fost una dintre cele cinci personalități care au primit post-mortem distincția „Meritul Dobrogean”, în cadrul unui demers inițiat de cotidianul ZIUA de Constanța
     

Grigore Sălceanu s-a născut în urmă cu 122 de ani, pe 23 aprilie 1901, la Galați, în familia meseriașului Nicolae Sălceanu.

În orașul natal, viitorul scriitor termina clasele primare și cele secundare la Liceul „Vasile Alecsandri”. Primul contact cu plaiul dobrogean l-a avut pe vremea când intra la liceu, făcut mai întâi la „Spiru Haret”, în Tulcea și apoi la „Mircea cel Bătrân” în Constanța.

A urmat și absolvit cursurile Facultății de Litere și Filosofie din cadrul Universității București. În timpul studenției, Grigore Sălceanu a frecventat cenaclul literar condus de Mihail Dragomirescu.

A plecat în Franța, unde și-a continuat procesul de dezvoltare academică, studiind la Universitatea Sorbona.

În anul 1927, Grigore Sălceanu se stabilea la Constanța, obținând un post de profesor de limbă franceză la Liceul „Mircea cel Bătrân”.

A pus bazele unui cenaclu literar pentru tinerele talente dobrogene, pe care l-a condus timp de două decenii (1936 – 1956).

Activitatea literară s-a reflectat în colaborările lui cu reviste ca: „Gazeta literară”, „Tomis”, „Epoca”, „Scânteia tineretului”, „Convorbiri literare”, „Ritmul vremii”, „Salonul literar”, „Dobrogea Jună”, „Dacia”, „Pontice”, „Făt-Frumos”, „Universul literar”, „Analele Dobrogei”, pentru care a scris poezii, piese de teatru, poeme dramatice, memorialistică, istorie literară, traduceri și interviuri.

Grigore Sălceanu s-a ocupat de traducerea în limba română a următorilor autori francezi: Charles Baudelaire, Victor Hugo, Alphonse de Lamartine și Paul Verlaine.

Numele său este legat de redactarea și publicarea volumelor:
 
  • „Flori de mare” (poezii) – Constanța, editura Dobrogea jună, 1928;
  • „Basmul smeilor” (poeme feerice) – Cernăuți, 1934;
  • „Feerie” – Cernăuți, 1936;
  • „Nopți pontice” (poezii) – București, editura Cartea românească, 1937;
  • „Întâia sărutate. Furtuna” (piese în versuri) – „Cernăuți, editura Tiparul „Glasul Bucovinei”, 1937;
  • „Fata de împărat” – București, editura Convorbiri literare, 1941;
  • „Pe un țărm de mare” (piesă în versuri) – București, editura Convorbiri literare, 1943;
  • „Iluzia” (piesă în versuri) – București, editura Convorbiri literare, 1944 etc.

Piesele de teatru realizate de Sălceanu au fost reprezentate pe scena Teatrului Dramatic Constanța.

Amintim de distincțiile oferite scriitorului:
 
  • Premiul de poezie „I.N. Roman” al Institutului de Literatură (1925);
  • Premiul de poezie pentru poemul „Bairamdede” (1934);
  • Premiul „Adamachi” acordat de Academia Română pentru „Fata de împărat” (1943);
  • Ordinul „Meritul cultural” (1971).

În anul 2021, cu ocazia Zilei Dobrogei, Grigore Sălceanu a fost una dintre cele cinci personalități care au primit post-mortem distincția „Meritul Dobrogean”, în cadrul unui demers inițiat de cotidianul ZIUA de Constanța.

Grigore Sălceanu a murit la vârsta de 79 de ani, pe 19 iulie 1980, în orașul de pe litoral.


Citește și:

#Dobrogea 143 Meritul Dobrogean pentru Grigore Sălceanu. Manuscrisele poetului aflate în patrimoniul Bibliotecii Județene Constanța (galerie foto)



#DobrogeaDigitala   In memoriam Grigore Sălceanu - dascăl, poet și dramaturg tomitan
https://www.ziuaconstanta.ro/fondul-documentar-dobrogea-de-ieri-si-de-azi/articol/dobrogeadigitala-in-memoriam-grigore-salceanu-dascal-poet-si-dramaturg-tomitan-3152.html



 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii