Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:37 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Eveniment. În curând, un nou Congres Naţional de Istorie a Presei Va fi decernat Premiul naţional pentru jurnalism „Nicolae Sever Cărpinişan“

ro

30 Jan, 2017 00:00 3691 Marime text
Asociaţia Română de Istorie a Presei (ARIP), în colaborare cu Universitatea „Babeș-Bolyai“ Cluj-Napoca, Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului și Eparhia Greco-Catolică de Cluj-Gherla, organizează la Cluj-Napoca, în perioada 31 martie - 1 aprilie 2017, cea de-a X-a ediţie a Congresului Naţional de Istorie a Presei, cu tema „Istoria presei religioase din România“.
 
Consiliul ştiinţific este compus din: preşedinte de onoare - acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai“, ÎPS Andrei Andreicuţ, mitropolitul Clujului, Maramureşului şi Sălajului, PS Florin Crihălmeanu, episcopul Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, pr. prof. univ. dr. Ioan Chirilă, preşedintele Senatului Universităţii „Babeş-Bolyai“, conf. univ. dr. Cătălin Negoiţă, preşedintele Asociaţiei Române de Istorie a Presei, prof. univ. dr. Ioan Bolovan, prorector al Universităţii „Babeş-Bolyai“, prof. univ. dr. Ilie Rad, Universitatea „Babeş-Bolyai“, prof. univ. dr. Marian Petcu, Universitatea din Bucureşti, conf. univ. dr. Silvia Grossu, Universitatea de Stat din Moldova, conf. univ. dr. Ioan David, directorul Bibliotecii Academiei Române, Filiala Timişoara, conf. univ. dr. Aurelia Lăpuşan, Universitatea „Ovidius“ din Constanța, conf. univ. dr. Gabriela Rusu-Păsărin, Universitatea din Craiova, conf. univ. dr. Răduţ Bâlbâie, Ministerul Apărării Naționale, conf. univ. dr. Vasile Ilincan, Universitatea „Ștefan cel Mare“ din Suceava.

Conform obiectivului general al ARIP, scopul major al congresului jubiliar (se împlinesc zece ani de la înfiinţarea, la Cluj-Napoca, a Asociaţiei Române de Istorie a Presei) este acela de a stimula interesul comunităţii ştiinţifice în privinţa istoriei presei, de a încuraja cooperarea şi crearea unei reţele de cercetare în acest domeniu, precum şi de a asigura un cadru de dezbatere academică privind problemele cu care se confruntă istoria presei.
 
Această ediţie a Congresului Naţional de Istorie a Presei aduce în atenţia şi dezbaterea societăţii academice tema „Istoria presei religioase din România“.
 
Conferinţa inaugurală va fi susţinută de acad. prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, şi se va intitula „Reflectarea în presa contemporană a trecutului românilor“Propuneri tematice: Presa religioasă, de la începuturi până azi, Contribuţia unor personalităţi la dezvoltarea presei religioase,  Presa ecleziastică, reper spiritual, ştiinţific şi cultural, Particularităţi culturale şi politice ale presei religioase, Limbajul presei religioase,  Presa religioasă şi mediul on-line, Presa religioasă şi cenzura.
 
Condiţii de participare şi informaţii preliminare: propunerile, în format electronic (MS Word, Times New Roman, 12p./1,5r.), se trimit doamnei dr. Carmen Ţâgşorean (ccicarmen@yahoo.com) şi trebuie să cuprindă: un rezumat în limba română (între 300 şi 500 de cuvinte), un scurt CV şi formularul de înscriere (ataşat invitaţiei).
 
Data-limită pentru trimiterea rezumatelor este 1 martie 2017.
 
Decizia consiliului ştiinţific va fi comunicată prin e-mail până la 5 martie 2017.
 
Conferinţa se va desfăşura pe secţiuni, iar prezentarea nu trebuie să depăşească 15 minute. Lucrările acceptate pentru prezentare vor fi selectate printr-un proces de peer-review şi publicate ulterior într-un volum colectiv, la Editura Presa Universitară Clujeană. Pentru cei înscrişi, participarea la eveniment este obligatorie. Lucrările nesusţinute de autori la Congres nu vor putea intra în sumarul volumului care va fi tipărit. Nu se admit, decât în cazuri excepţionale, bine justificate, doi autori la aceeaşi lucrare.
 
Textele prezentate la Congres trebuie să fie absolut inedite, aşadar, care să nu mai fi fost publicate în altă parte. Taxa de participare: 50 RON (achitată la înregistrare). Organizatorii vor asigura costurile necesare realizării materialelor promoţionale şi masa participanţilor. Cheltuielile cu transportul şi cazarea revin fiecărui participant, informaţii privind programul de desfăşurare şi posibilităţile de cazare urmând a fi puse la dispoziţia participanţilor în timp util.
 
La Constanţa fiinţează de zece ani o filială a Asociaţiei Române de Istorie a Presei, din care fac parte universitari al căror obiect de cercetare este studiul presei în evoluţia ei, istorici, jurnalişti, scriitori. Președintele filialei: conf. univ. dr. Aurelia Lăpușan.
 
A patra ediţie a Congresului, din aprilie 2011, s-a desfăşurat la Constanţa în parteneriat cu  Universitatea „Ovidius“. Cu acel prilej, la propunerea filialei Dobrogea a ARIP, a fost lansat pentru prima oară Premiul naţional pentru jurnalism „Nicolae Sever Cărpinişan“, în memoria constănţeanului care, primul din România, a fost licenţiat în jurnalism la prestigioasa universitate franceză Sorbona în anul 1927 și a avut o prestigioasă și fructuoasă prestație jurnalistică în media constănțeană și națională.
 
Ediţia din acest an, cea de-a VII-a, a Premiului „Nicolae Sever Cărpinișan“ se va decerna la Cluj-Napoca în cadrul Congresului ARIP.
 
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii