Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:48 04 10 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cetățean de onoare al Constanței și figură emblematică a Bibliotecii Județene. Liliana Lazia, 12 ani de la trecerea în neființă

ro

31 Mar, 2023 00:00 3262 Marime text
  • Timp de patru ani, între 1976 – 1980, Liliana Lazia a predat limba engleză la Școala Generală nr. 1 din Hârșova
  • Ea a devenit directoare a Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța în anul 1997, părăsind această lume din acest post
  • În anul 2021, cu ocazia sărbătoririi a 143 de ani de la revenirea Dobrogei pe teritoriu românesc, Liliana Lazia a fost una dintre cele cinci personalități ce a primit distincția Meritul Dobrogean din partea cotidianului ZIUA de Constanța
 
Profesând ca filolog și scriitor, Liliana Lazia s-a născut în data de 21 iulie 1954, la Constanța.
 
A terminat ciclul primar și gimnazial la Școala Generală nr. 5, din orașul natal. A fost absolventă a Liceului Teoretic nr. 4 (1973) din orașul de la malul mării, apoi a urmat cursurile Institutului Pedagogic de 3 ani, tot în Constanța.
 
Liliana Lazia a fost studentă la Facultatea de Limbi Germanice, secția Limba Engleză – Limba Română din cadrul Universității București, unde a obținut licența în anul 1983.
 
A continuat studiile la Facultatea de Biologie și Știința Informării a Universității București.
 
În anul 2002, Liliana Lazia obținea diploma de doctorat cu teza „Antroponimie dobrogeană: Considerații dinamice”, susținută la Universitatea „Ovidius” Constanța.
 
Timp de patru ani, între 1976 – 1980, Liliana Lazia a predat limba engleză la Școala Generală nr. 1 din Hârșova.
 
Din 1980, ea a devenit angajată a Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța. Aici, ea a întreprins activități în diferite secții, cea mai îndelungată perioadă fiind aceea din sălile de lectură și sala cataloagelor. Între anii 1995 – 1996, ea a fost șefa biroului Cataloage – Săli de Lectură – Depozit, iar din 1996 până în 1997, a coordonat serviciul de relații cu publicul. Prestația foarte bună, interesul manifestat față de profesie, dorința de a contribui, în buna tradiție a înaintașilor care au condus instituția, la transformarea bibliotecii într-o structură info-documentară modernă, au motivat-o pe Liliana Lazia să participe la concursul pentru funcția de director, în anul 1997, pe care l-a câștigat. Ea a fost în această poziție până în momentul trecerii în neființă.
 
Ca scriitoare, a semnat articole, volume și studii de specialitate atât în domeniul biblioteconomic, cât și în cel lingvistic. Redăm următoarele volume: „Strada mării” (București, Editura Viitorul Românesc, 1995); „Mătăsuri, ploi, nisipuri” (București, Editura Eminescu, 1999), „Antroponimie dobrogeană” (Constanța, Editura Muntenia, 2003) și „Nume de persoane din Dobrogea” (Constanța, Editura Ex Ponto, 2004).
 
A avut colaborări cu revistele culturale „Tomis”, „Metafora” și „Agora”, pentru care a scris versuri și recenzii.
 
Activitatea ei a fost premiată cu următoarele:
  • Diplomă – hrisov acordată în anul 1999 de Muzeul Marinei Române la împlinirea a 30 de ani de activitate
  • Diploma „Omul anului 1999”, acordată de cotidianul Cuget Liber pentru eforturile de a întregi patrimoniul de carte al Dobrogei
  • Diplomă de excelență acordată în anul 2008 de Centrul Militar Zonal Constanța, cu prilejul aniversării a 40 de ani de activitate
  • Diplomă acordată în anul 2009 de Asociația Bibliotecarilor din România pentru rezultate deosebite
  • Diplomă acordată în anul 2009 de World Vision pentru implicarea în Campania Globală pentru Educație
  • Diplomă acordată în anul 2010 de Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța
  • Diplomă de merit acordată în anul 2010 de Inspectoratul Școlar Județean Constanța, pentru susținerea colaborărilor permanente cu instituția școlară
  • Diplome anuale acordate de Uniunea Scriitorilor din România, Filiala Dobrogea, pentru susținerea și promovarea culturii în Dobrogea
  • Medalie acordată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență cu ocazia împlinirii a 160 de ani de activitate
  • Medalii aniversare acordate de Colegiul „Mihai Eminescu” din Constanța, Liceul Teoretic „Ovidius” din Constanța și Liceul Teoretic „Lucian Blaga” din Constanța
  • Medalia „Meritul Cultural clasa a III-a” acordată în anul 2007 de Președinția României
  • Medalia „Cetățean de onoare al județului Constanța”, acordată post-mortem în anul 2011 de Consiliul Județean Constanța.
 
Liliana Lazia a plecat pe lumea cealaltă la 56 de ani, în data de 31 martie 2011.
 
La un an de la deces, la Editura Ex Ponto din Constanța a fost publicat volumul omagial „In memoriam Liliana Lazia”. Printre autori se numără și Constanța Călinescu. Iată cum era descris fostul director al Bibliotecii Județene de autoare:
 

Am admirat-o pentru gândirea rațională, pentru frumusețea interioară superioară cu care parcurgea drumul său existențial. A semnat studii și comunicări științifice cu interpretări originale, de complexitate riguroasă, unele cu aplicabilitate imediată. Avea o structură elaborată a frazei atât în scris cât și în conversație,vădind un intelect distins, un om al armoniei care stăpânea și limbajul poetic, fiind și creatoare de poezie.
Acțiunile întreprinse erau o expresie a protestelor sale privind invazia pseudoculturii. Avea o mare energie, rezultată din expansiunea eului său, dintr-un impuls interior, dar și din conceptele ei privind dinamismul și utilitatea trăirii. Am cunoscut-o în realitatea ei concretă și unică, în forma ei constantă de a-și iubi prietenii, de a coopera cu dilemele, cu neîmplinirile noastre. Se implica și împărtășea multe din părerile noastre.
 
A studiat cu mult interes chestionarele din „Magnum Etymologicum Romaniae”, dicționarul lui B.P. Hașdeu pentru lucrarea „Dobrogea 1884 – 1885 în 31 de răspunsuri ale comunelor la Chestionarul Hașdeu” pe care a semnat-o cu prof. univ. dr. Gheorghe Dumitrașcu și era în colectivul redacțional al Dicționarului de personalități dobrogene, alături de prof. Adriana Gheorghiu, prof. Ioan Popișteanu, prof. Ion Faiter, prof. Gelu Culicea și de mine. Căuta truda cercetătorului la masa de lucru, truda descifrării textelor.
În lucrarea mai sus amintită a analizat răspunsurile tuturor subiecților, dovedind cunoștințe solide geografice, etnografice, de folclor. Concluziile sunt convingătoare, importante pentru lingvistică, istorie literară și folclor. Din cercetare ne putem face o părere exactă asupra graiului,preocupărilor, credințelor, relațiilor, obiceiurilor, portului celor care populau Dobrogea la 1885.
În acest fel am receptat-o pe Liliana Lazia. Un om cu forță intelectuală, cu o conduită ireproșabilă, cu sentimente calde față de familie.

 
În anul 2021, cu ocazia sărbătoririi a 143 de ani de la revenirea Dobrogei pe teritoriu românesc, Liliana Lazia a fost una dintre cele cinci personalități ce a primit distincția Meritul Dobrogean din partea cotidianului ZIUA de Constanța, alături de: Alexandru Barnea, Alexandru Suceveanu, Alexandru Avram și Grigore Sălceanu.
 
Citește și:
#Dobrogea143 Meritul dobrogean pentru Liliana Lazia. Dr. Constanța Călinescu - „Un om cu forță intelectuală, cu conduită ireproșabilă”

#Dobrogea143 Meritul dobrogean pentru Liliana Lazia. Omul și personalitatea

#Dobrogea143 Meritul Dobrogean pentru Liliana Lazia. Inaugurarea sediului Bibliotecii Județene Constanța

Familia Lazia a ridicat, în lacrimi, titlul de cetăţean de onoare al Lilianei Lazia

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii