A murit la doar 46 de ani Ioan Nenițescu, scriitor, prefect al Tulcei și, mai presus, un adevărat iubitor de țară

 
Născut în județul Galați, pe 11 aprilie 1854, Ioan S. Nenițescu a fost dramaturg, monograf, poet, prozator și membru corespondent al Academiei Române.
 
El este autorul versurilor cunoscutului cântec patriotic „Pui de lei”, muzica fiind compusă de Ionel G. Brătianu. Nenițescu a scris și poezia cu iz național „Țara mea”, adusă la cunoștința publicului român postbelic și contemporan prin intermediul interpretării sale de excepție de către Tudor Gheorghe.
 
Scriitorul a fost al doilea copil al lui Ștefan Vasiliu, de meserie negustor și al Elisabetei Zaharia. A fost botezat ca Ioan Vasiliu.
 
A urmat Școala Comercială „Alexandru Ioan I” din Galați, iar continuarea studiilor liceale a avut loc la Iași, acolo unde și-a luat bacalaureatul. Tot la Iași s-a înscris la Facultatea de Litere și a început să frecventeze ședințele cenaclului literar Junimea.
 
În anul 1875, Ioan Nenițescu publica primele versuri, dedicate mentorului său literar, Vasile Alecsandri.
 
Ioan Nenițescu a participat la Războiul de Independență din România, din postura de militar. S-a înrolat ca voluntar în Armată și a fost repartizat în Regimentul 13 Dorobanți, având funcția de sublocotenent și luând parte la asediul redutelor Grivița 1 și Grivița 2.
 
Poeziile scrise în timpul războiului, precum „Înalță-te”, „Invocare”, „Plugar român” și „După 27 august”, descriu faptele eroice ale tuturor militarilor români care vor obține independența mult dorită, animați de dragostea de țară.
 
Acțiunile sale militare au fost recompensate cu distincțiile „Steaua României” și „Virtutea Militară”.
 
După întoarcerea de pe front, a plecat la Berlin, pentru a urma cursurile Facultății de Filosofie și Arte. Etnografia, istoria folclorului european, filosofia, estetica, mitologia antică și pedagogia au fost domeniile care l-au pasionat.
 
În anul 1886 își susținea teza de doctorat, la Leipzig.
 
În timpul șederii în Germania, Ioan Nenițescu a scris poezia „Țara mea”.
 
Revenirea în țară i-a adus postul de editor la revista economică, literară, politică și științifică, „Țara nouă”, unde a lucrat din 1884 până în 1888.
 
De la biroul din redacție a trecut la catedră, predând filosofie și pedagogie la Școala Normală de Institutori din București (1887).
 
El a făcut parte și din lumea politică, fiind prefect al județului Tulcea, primind două mandate. Cel de-al doilea nu a fost dus până la capăt, deoarece a murit la doar 46 de ani, pe 23 februarie 1901.
 
Ioan Nenițescu a avut colaborări cu publicațiile „Albina”, „Amicul copiilor”, „Convorbiri literare”, „Lupta”, „Revista nouă”, „Romanul literar”, „Șezătoarea” și „Ziarul presei”.
 
Pentru întreaga sa activitate literară, la 18 martie 1896 devenea membru corespondent al Academiei Române.
 
„Flori de primăvară” este volumul de debut al lui Nenițescu, apărut la Berlin în anul 1880 și la București (ediția a II-a) în 1889.
 
El a scris prozele „Tatăl nostru în câteva istorioare pe înțelesul tuturor” (1894) și „De la românii din Turcia Europeană” (1895), dar și operele dramatice „Două femei”, „O singură iubire”, „Mihai Viteazul”, „Radu de la Afumați” și „Vlad Țepeș”.
 
Citeșe și:
55 de ani de la trecerea în neființă a lui Gheorghe Banea. Povestea profesorului care a fost comandant de pluton în Primul Război Mondial