Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
10:57 07 02 2023 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

55 de ani de la trecerea în neființă a lui Gheorghe Banea. Povestea profesorului care a fost comandant de pluton în Primul Război Mondial

ro

19 Dec, 2022 00:00 808 Marime text

 
  • Gheorghe Banea a fost profesor, prozator și romancier, participant la Campania din Balcani din Primul Război Mondial
  • Gheorghe Banea a fost decorat cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler și cu „Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918” cu baretele Dobrogei
  • În activitatea de scriitor, Gheorghe Bunea a publicat romanele „Zile de lazaret: Jurnal de captivitate și spital” (București, 1938), „Vin apele!” (București, 1940) și  „Mușchetarii în Balcani” (ediție postumă, București, 1982)
 
Gheorghe Banea s-a născut în Măcin, un oraș din județul Tulcea, pe 14 februarie 1891 și s-a stins din viață la data de 19 decembrie 1967, în București.

A fost profesor, prozator și romancier, participant la Campania din Balcani din Primul Război Mondial.

Gheorghe Banea a fost fiul lui Sandu Banea și al Aniței. Despre ei a scris în romanul „Vin apele!” că Anița era o mamă „grijulie”, iar Sandu era un tată „analfabet”, dar care „se ducea [...] cu ceașmaua la pește”, pentru a pune familiei mâncare pe masă.

Bunicul patern, mocan stabilit în Dobrogea, a fost un om înstărit, ce avea „o casă mare cu două caturi pe malul lacului”. Bunicul matern era originar din raiaua Brăilei și se stabilise în Dobrogea înainte de Războiul de Independență, iar ambele bunici aveau origine dobrogeană.

Casa în care a copilărit Gheorghe Bunea era situată între mahalaua bulgărească și cea românească a târgului Măcin.

Școala primară a făcut-o în orașul natal și a absolvit-o în anul 1904. Din acea perioadă a păstrat amintiri plăcute legate de profesorul Cristescu, despre care a spus în romanul „Vin apele!” că era apreciat și de Spiru Haret, ministrul educației de atunci. Apoi, a urmat ca bursier cursurile Liceului „Nicolae Bălcescu” din Brăila. A susținut examenul de bacalaureat în anul 1912, înscriindu-se ulterior la Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București. Din cauza începerii Primului Război Mondial, a fost nevoit să își întrerupă studiile, iar la 15 august 1916 era înrolat.

După mobilizare, Gheorghe Banea a participat la campania de pe frontul dobrogean, fiind repartizat în calitate de comandant de pluton. Pe 30 august 1916, în timpul luptelor din jurul localității Parachioi, un glonț l-a rănit grav la cap și și-a pierdut cunoștința. Considerat mort, a fost abandonat pe câmpul de luptă de camarazii săi și ignorat de o primă patrulă germană care a trecut prin zonă. O a doua patrulă însă, vrând se se asigure că nu mai este nimeni în viață, l-a mai împușcat pe militar la cap și în umăr.

Într-un târziu, rănitul a fost descoperit de un regiment sârb de artilerie și transportat la cel mai apropiat spital de campanie, unde i s-au acordat primele îngrijiri medicale. A fost apoi transferat luni de-a rândul între diferite spitale din Bulgaria, la Silistra, Alfatar și Haskovo. A fost apoi eliberat din captivitate și repatriat în România în cadrul unui schimb de invalizi, iar pe data de 5 august 1918, constatându-i-se gradul de invaliditate, Banea a fost demobilizat.

La sosirea în România s-a lovit însă de faptul că nu avea nici un fel de acte și între timp fusese declarat căzut în luptă, numele său fiind trecut pe lista nr. 52 a morților publicată în Monitorul Oficial din 10 octombrie 1916 și în ziarul Dimineața. Banea a fost nevoit astfel să călătorească cu trenul până la Cetatea Albă, unde se afla fostul său regiment, pentru fi recunoscut oficial și a obține anularea actului de deces. Pentru participarea sa la luptele din teatrul de operațiuni din Dobrogea, care l-au condus la invaliditate și prizonierat, Gheorghe Banea a fost în final decorat cu Ordinul național „Steaua României” în grad de Cavaler și cu „Crucea Comemorativă a Războiului 1916-1918” cu baretele Dobrogei.

 În luna martie a anului 1919, fostul militar și-a finalizat studiile superioare, în ciuda invalidității. A obținut diploma de licență în litere, specialitatea limba română și filologie romanică. Au urmat 33 de ani în care Gheorghe Bunea a fost profesor la unități de învățământ ca: Seminarul din Buzău, Liceul Militar „Mănăstirea Dealu” din Târgoviște, Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila, Seminarul Monahal Cernica din București, Liceul „Mihai Eminescu” și Gimnaziul „Petru Rareș” din București. A ieșit la pensie în anul 1952.

În activitatea de scriitor, Gheorghe Bunea a publicat romanele „Zile de lazaret: Jurnal de captivitate și spital” (București, 1938), „Vin apele!” (București, 1940) și  „Mușchetarii în Balcani” (ediție postumă, București, 1982).

Printre alte onoruri acordate se numără premiul „I. Heliade Rădulescu” al Academiei Române pentru romanul „Zile de lazaret: Jurnal de captivitate și spital” obținut pe 12 ianuarie 1940. De asemenea, școala gimnazială nr. 1 din Măcin îi poartă numele scriitorului.

Citește și:
Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?

Comentarii