Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:46 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MAE, despre actualizarea condițiilor de călătorie în Regatul Țărilor de Jos, în contextul pandemiei de COVID-19

ro

26 Dec, 2020 20:36 2103 Marime text
  •  Ministerul Afacerilor Externe precizează că, începând cu data de 29 decembrie, ora 00,01, persoanele cu vârsta de peste 13 ani, care intenţionează să efectueze o călătorie pe cale aeriană, feroviară, maritimă sau cu autocarul în Regatul Ţărilor de Jos, au obligativitatea prezentării unui rezultat negativ al unui test molecular tip PCR .
Ministerul Afacerilor Externe precizează că, în conformitate cu informațiile comunicate public de către autoritățile olandeze, începând cu data de  29 decembrie, ora 00:01, persoanele cu vârsta de peste 13 ani care intenționează să efectueze o călătorie pe cale aeriană, feroviară, maritimă sau cu autocarul în Regatul Țărilor de Jos, au obligativitatea prezentării unui rezultat negativ al unui test molecular tip PCR pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2, efectuat în ultimele 72 ore, în una din limbile engleză, germană, franceză, spaniolă sau olandeză.

Companiile de transport au primit de la autoritățile olandeze instrucțiuni de a verifica dacă pasagerii care se îmbarcă în țările considerate de risc (inclusiv România) pentru a călători spre Regatul Țărilor de Jos sunt în posesia unui rezultat negativ al unui test molecular tip PCR pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2, realizat cu maximum 72 ore anterior momentului călătoriei. Nu va fi permisă îmbarcarea persoanelor care nu vor prezenta rezultatul negativ al testului. Companiile aeriene vor informa pasagerii cu privire la aceste noi măsuri. Din informațiile furnizate de Ministerul de Externe olandez, restricția se aplică și persoanelor aflate în tranzit aeroportuar.

Sunt exceptate de la obligativitatea prezentării unui test PCR negativ următoarele categorii de persoane:
  • Persoanele cu vârsta sub 13 ani;
  • Călătorii din zone considerate sigure (a se vedea lista publicată aici https://www.rijksoverheid.nl/onderwerpen/coronavirus-covid-19/reizen-en-vakantie/inreizen-doorreizen-nederland-en-het-eu-inreisverbod/veilige-landen);
  •  Lucrătorii și studenții din zona de frontieră (30 km față de frontieră);
  •  Titularii de pașapoarte diplomatice sau ID-uri diplomatice emise de MAE olandez;
  •  Șefii de stat și membrii de guvern;
  • Persoanele care lucrează în domeniul transportului de mărfuri sau alte tipuri de transport (șoferii de camioane, persoanele care lucrează pe nave care transportă containere, vrachiere, cisterne, nave de pescuit, precum și persoanele care lucrează în sectorul energetic pe platformele de petrol și gaze și în parcurile eoliene, companiile offshore care furnizează servicii acestui sector și echipajul aerian, de croazieră și de feribot atunci când călătoresc în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu);
  •  Navigatorii care dețin carnet de marinar și călătoresc în interes de serviciu. Excepțiile nu se aplică navigatorilor de pe iahturi comerciale sau ambarcațiuni de agreement;
  •  Pasagerii zborurilor care nu au Olanda ca destinație finală, dar trebuie să aterizeze pe un aeroport olandez din cauza unor circumstanțe neprevăzute;
  •  Pasagerii cu un ordin de călătorie NATO sau cu o viză NATO-2;
Obligativitatea prezentării unui rezultat negativ al unui test molecular tip PCR pentru depistarea infecției cu virusul SARS-CoV-2 nu se aplică, deocamdată, pentru persoanele care călătoresc cu autoturismul personal în Regatul Țărilor de Jos;

Rezultatul negativ al unui test PCR SARS-CoV-2 prezentat la punctele de frontieră nu va exonera persoanele care călătoresc în Regatul Țărilor de Jos din țările considerate de risc de recomandarea fermă de a intra în autoizolare (self-quarantine) timp de 10 zile de la data sosirii.

Ministerul Afacerilor Externe reamintește că cetățenii români pot solicita asistență consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Haga, 0031 70 354 15 80 / 0031 70 322 86 12 / 0031 70 331 99 80, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetățenilor Români din Străinătate (CCSCRS) și preluate de către operatorii Call Center, în regim de permanență. De asemenea, cetățenii români care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu un caracter de urgență, au la dispoziție telefonul de urgență al Ambasadei României la Haga, 0031 651 596 107.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet: http://www.mae.ro/node/51932, https://haga.mae.ro/ și  http://www.mae.ro/.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii