Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:25 25 05 2020 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Inspectorul școlar general, Sorin Mihai „Dacă le asigurăm cât mai multor copii ai județului un smartphone, o tabletă, un laptop, vom câștiga încă o bătălie în criza actuală“

ro

24 Mar, 2020 09:17 1281 Marime text
Inspectorul școlar general, Sorin Mihai a transmis că profesorii, învățătorii și educatorii au înțeles că învățarea online nu se substituie cursurilor de la clasă, că trebuie să îi atragem pe elevi către participarea la aceste alternative, evitând să le încărcăm programul și să le creăm disconfort.

Nu în ultimul rând, acesta dorește să mulțumească cadrelor didactice din întreg județul Constanța, pentru mobilizarea exemplară de care dau dovadă în aceste zile! Munca lor îi păstrează pe copii, pe elevi aproape de școală, prin alternativele oferite pentru continuarea învățării în mediul online.

Vreau să le mulțumesc colegilor noștri, cadre didactice din întreg județul Constanța, pentru mobilizarea exemplară de care dau dovadă în aceste zile! Munca lor îi păstrează pe copii, pe elevi aproape de școală, prin alternativele oferite pentru continuarea învățării în mediul online.

Profesorii, învățătorii și educatorii au înțeles că învățarea online nu se substituie cursurilor de la clasă, că trebuie să îi atragem pe elevi către participarea la aceste alternative, evitând să le încărcăm programul și să le creăm disconfort. Sunt momente dificile ale învățământului constănțean, pe care le vom depăși împreună. Faptul că apelul la tact al IȘJ Constanța a fost preluat și de alte inspectorate școlare județene face din Constanța un pol al echilibrului decizional, al comunicării eficiente și al acționării în echipă extinsă.

O mare parte din merit trebuie atribuit inspectorilor școlari din echipa IȘJ Constanța pentru munca din aceste zile, în care, alături de alți specialiști din județ, colectează și creează resurse educaționale deschise care vor fi disponibile pe site-ul nostru imediat ce vor fi realizate, sprijinind astfel activitatea tuturor cadrelor didactice.

Merită aprecieri, de asemenea, autoritățile administrațiilor publice locale care au răspuns solicitării noastre de a fi alături de școală și care caută soluții și pentru copiii care nu au acces la internet sau nu dețin un dispozitiv care să le permită legătura virtuală cu dascălii și cu ceilalți colegi.

Dovezile de solidaritate ne dau speranța că vom depăși orice problemă. Eforturile comune arată că mesajele noastre au fost înțelese și că li se răspunde. De aceea, facem un apel și către agenții economici care ar putea să sprijine aceste eforturi. Dacă le asigurăm cât mai multor copii ai județului un smartphone, o tabletă, un laptop sau un desktop, vom câștiga încă o bătălie în criza actuală. Vă mulțumesc, anticipat, deoarece sunt convins că veți fi alături de noi. Împreună vom reuși, a precizat Sorin Mihai.

Ti-a placut articolul?

Comentarii