Flacoane cu un medicament folosit pentru pacienţi cu forme severe de COVID-19, repartizate către DSP
Flacoane cu un medicament folosit pentru pacienţi cu forme severe de COVID-19, repartizate către DSP
1379
Marime text
Ministerul Sănătății a repartizat, în perioada 20-21 noiembrie 2021, un număr de 1470 flacoane de Tocilizumab de 400 mg. Potrivit unui comunicat al Ministerului Sănătății, medicamentele au fost ridicate de către direcțiile de sănătate publică de la Compania UNIFARM SA, în vederea distribuției către spitale, în condițiile procedurilor existente.
Sursa foto: Pixabay„Tocilizumab este un medicament folosit pentru pacienţi cu forme severe de COVID-19, la care există o activare excesivă a inflamaţiei ("furtună de citokine").
De asemenea, un număr de 362 000 de măști FFP2 au ajuns la direcțiile de sănătate publică teritoriale având ca destinație personalul medical din spitalele COVID - 19 și cabinetele medicilor de familie“ - se mai arată în comunicatul transmis de Ministerul Sănătății.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


