Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
13:33 26 06 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănţeanul supărat Mesajul monseniorului Ieronim Iacob pentru primarul Constanţei, Decebal Făgădău

ro

03 Jun, 2019 00:00 2161 Marime text
Din 6 mai 2019, accesul auto în zona peninsulară a fost restricţionat, potrivit regulamentului de acces aprobat prin votul Consiliului Local Constanţa. În zona peninsulară se află Bazilica „Sfântul Anton”, loc de rugăciune şi pelerinaj pentru credincioşii catolici. Decizia administraţiei locale i-a nemulţumit profund pe reprezentanţii bisericii catolice din Constanţa.
 
În acest context, monseniorul Ieronim Iacob a anunţat că „în perioada 1 - 13 iunie, în fiecare seară, după sfânta liturghie, la altarul Sfântului Anton de Padova, ne rugăm la «Coroniţa Sf. Anton» cu aceste două intenţii:
1. Ca primarul şi consilierii Constanţei să renunţe la restricţiile de circulaţie a maşinilor impuse în peninsulă, măsuri care-i împiedică grav pe vârstnici, persoane cu handicap, mame cu copii etc. să ajungă la Sanctuarul Sf. Anton;
2. Ca primarii şi consilierii Bucureştiului să respecte legile şi hotărârile judecătoreşti şi să înceapă demolarea construcţiei ilegale de lângă Catedrala Sfântul Iosif”.
 
În acest moment, zona peninsulară este separată în două părţi:
Zone exclusiv pietonale: faleza promenadă Cazino; bd. Tomis (segmentul cuprins între str. Traian şi str. Vasile Alecsandri, segmentul cuprins între str. Vasile Alecsandri şi str. Sulmona şi segmentul cuprins între str. Sulmona şi Piaţa Ovidiu); Piaţa Ovidiu şi str. Vasile Canarache (segmentul cuprins între str. Petru Rareş şi Piaţa Ovidiu). Zone ocazional carosabile: str. 9 Mai; str. Arhiepiscopiei; str. C.A.Rosetti; str. Callatis; str. Căpitan Vasile Țurcanu; str. Constantin Brâncoveanu; str. Crângului; str. Cristea Georgescu; str. Dianei; str. Dimitrie Cantemir; str. Doinei; str. Dr. Aristide Karatzali; str. Dr. Francisc Reiner; str. Ecaterina Varga (segmentul cuprins între Vasile Alecsandri şi str. Callatis); str. Grigore Tocilescu; str. Horia; str. Ion Theodorescu Valahu; str. Krikor H. Zambaccian; str. Maior Gheorghe Șonţu; str. Marcus Aurelius; str. Mircea cel Bătrân (segmentul cuprins între str. Vasile Alecsandri şi Piaţa Ovidiu); str. Nicolae Titulescu str. Orient ; str. Ovidiu; str. Petru Rareş; str. Poştei; str. Profesor Doctor Ion Cantacuzino; str. Remus Opreanu; str. Revoluţiei din 22 Decembrie; str. Sulmona; str. Traian ( segmentul cuprins între str.Doinei şi Piaţa Ovidiu); str.Vasile Canarache (segmentul cuprins între str. Termele Romane şi str. Petru Rareş); str. Vântului.
 
Situaţiile în care este permisă circulaţia rutieră în zona peninsulară sunt următoarele: pentru aprovizionare, pentru furnizorii serviciilor de utilităţi publice, pentru rezidenţi, pentru instituţii publice, pentru amenajări, pentru furnizorii serviciilor de catering, poştă, curierat, transport valori, persoane şi taxi, pentru organizarea unor evenimente sociale, culturale sau sportive şi pentru situaţii excepţionale sau situaţii de urgenţă. Trebuie menţionat faptul că viteza de deplasare a vehiculelor în zona peninsulară este de maxim 30 km/h.
Intrarea şi ieşirea maşinilor în/din zona peninsulară se realizează doar prin punctele prevăzute în Regulamentul de acces în care vor fi amplasate indicatoare de semnalizare rutieră.

Reamintim că cei care doresc să obţină permise de acces auto pentru zona peninsulară pot depune cererile la Direcţia Gestionare Servicii Publice din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa (strada Ştefan Mihăileanu nr.10) şi la Serviciul Public de Impozite şi Taxe (sediile de pe bulevardul Tomis nr. 112, strada Sulmona nr. 22 şi la cel din incinta City Park Mall, bulevardul Alexandru Lăpuşneanu nr.116). Documentaţia scanată se poate depune şi online la adresa de mail permise.acceszp@primaria-constanta.ro, iar documentele în original se vor prezenta doar în momentul în care se ridică permisul. Informaţii suplimentare puteţi obţine la numărul de telefon 0241/488186.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii