Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:58 19 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstantaEsteBine Săptămâna 14 a anului 2021. 29 martie - 4 aprilie. Sufletul naște

ro

30 Mar, 2021 08:21 1338 Marime text

Da, Sufletul fiecăruia dintre noi este o entitate în evoluție, care are nevoie să tot nască sentimente noi. Are nevoie de această creștere.
Sufletul nostru este perechea geamănă a Corpului. Cele două părți ale umanului din fiecare dintre noi se aseamănă straniu de bine cu femeia și bărbatul.
Sufletul are energia feminină, mereu în căutare de povești și aventuri, de noutăți și detalii. Dar mai ales, mereu în căutare de senzații, emoții și sentimente.
Sufletul este atras ca un magnet de sentimentele care produc bucurie, entuziasm, tandrețe, plăcere, fericire, iubire.
Și fuge de câte ori poate de stările de mohorală, tristețe, frică sau agresivitate.
Este o energetică feminină clară. Dar noi vorbim aici de Suflet, de ”suflul” vital primit la naștere de fiecare om, indiferent de sexul biologic.
Corpul nostru are o energetică masculină. Tace din gură și acceptă abuzuri incredibile. Acceptă forțaje, acceptă poveri și continuă să funcționeze chiar când este ignorat, torturat, îndurerat sau intoxicat.
Este o dinamică masculină.
Corpul nu ”vorbește”, și când o face, se cutremură cerul și pământul. Apar crize și convulsii, apar boli cu debut brusc sau incidente/accidente grave.
Corpul și sufletul sunt o pereche ce se caută în tot cursul vieții. Știu că dacă se armonizează, precum firul alb și roșu de la mărțișor, evoluția devine nu doar frumoasă, ci și rapidă și eficientă.

Dacă Sufletul își găsește un drum în viață care să-i aducă bucurie și Corpul primește o stare de bine în timp ce se află pe acel drum, ambele sunt mulțumite și persoana iradiază în jur stare de bine și echilibru.
În săptămâna în care intrăm, după intensa Lună plină în Balanță, Sufletul și Corpul vor dansa cu intensitate mare, la fiecare dintre noi. În ritmul schimbărilor de temperatură și câmp electromagnetic al Pământului și în ritmul emoțiilor umane din jur.
Sufletul are potențialul să nască un sentiment nou, poate unul de recunoștință - pentru tot, pentru viață, pentru frumos, pentru oportunitățile din jur.
Sau orice alt sentiment prin care să exprimăm mai mult umanitatea care suntem și mai puțin animalul din structura noastră.

Este o săptămână în care se împletește firul de mărților (alb-roșu) al duetului Suflet / Corp (Alb / Roșu) cu principalul adversar care începe să ne ”colinde” de 1 aprilie: MINTEA.
MINTEA CARE MINTE.
Mintea care fabrică povești.
Mintea care ne ține prizonieri în fabulații și în frici.
Ziua păcălelilor este în fiecare zi în care permitem Minții noastre să fie stăpâna Cărării pe care mergem.
Și uităm că realul Stăpân și cunoscător al Direcției vieții este Sufletul.
Vom urmări împreună întreaga săptămână cum Sufletul fiecăruia dintre noi va dori să nască un sentiment nou și modul în care Mintea va interveni în această evoluție.
Să fim prezenți. Să urmărim jocul, în interiorul corpului nostru (pentru că aici este mult mai interesant decât la exterior!) și să fim observatorul Forței vieții în acțiune.
Vă doresc să continuați cât mai eficient postirea (dacă ați ales-o ca și modalitate de curățare a corpului) sau doar conștientizarea zilnică (dacă vă este la îndemână).
Și să fiți martorii sentimentelor noi ce vor apare întreaga săptămână în Suflet.
Primăvara ne conectează mai bine cu noi înșine. Și putem să asistăm la spectacolul (re)nașterii Noului.
Să fim cu toții prezenți.
Vă iubesc
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii