Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:04 07 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#ConstantaEsteBine 7 iunie 2026. Altă zi cu numerologie interesantă

ro

07 Jul, 2026 12:43 162 Marime text

 
7 iunie 2026
Altă zi cu numerologie interesantă - 7.07.2026
 
După 66 de ieri, cu repetarea lecției și reluarea încercărilor, avem 77 astăzi, care înseamnă întregire, completare, transformare,
Am început ieri cursul de Împrietenire cu greutatea, care se continuă pe 13 și 20 iulie, la ora 19.00.
Împreună cu participanții am trăit magia conectării cu o energie profundă și puternică, ce reprezintă cauza blocajelor emoționale, ce determină reacții fizice și transformări importante în corp și comportament.
Simt că am ajuns cu înțelegerea și încorporarea temei ”greutatea” la un nivel de profunzime în care rar putem să pătrundem.
Mi-am amintit de piesa lui Shakespeare, Visul unei nopți de vară, în care întâlnirile extra-ordinare sunt posibile datorită intensității verii și Naturii.
 
Sălbăticia, imprevizibilitatea și magia Naturii se regăsesc în profunzimea Sufletului nostru, acea parte acoperită în copilărie de Ego-ul obedient și disciplinat. Prețul pe care îl plătim pentru deconectarea de o parte magică și vitală din energia noastră este, uneori, creșterea (sau scăderea) în greutate.
 
Vă aștept la următoarea întâlnire pe 13 iulie, cu o zi înainte de Luna nouă în Rac, cu soarele în plin semn al Racului și tema ”familiei” intensificată de căldura și farmecul verii. Dacă nu ați putut fi prezenți la prima întâlnire, puteți să recuperați înregistrarea și să faceți exercițiile, participând direct la întâlnirea de pe 13 iulie, în portalul celei mai puternice luni noi în Rac din mijlocul lui iulie.
Sau puteți să accesați doar înregistrările, dacă vacanța vă prinde în alte părți ale lumii. Merită să aveți o informație sintetizată și însuflețită de emoții profunde.
 
Este mai mult decât despre greutate, alimentație și hormoni. Este despre a înțelege ce ni se întâmplă, în profunzime, atunci când încercăm de toate și nimic nu pare să funcționeze. Descoperim rezistența reală și conștientizăm bariera ce împiedică transformarea spre o varianta autentică de încorporare.
 
Pentru că este vară și mulți dintre voi doriți să vă imersați chiar în Natură și plimbările în aer liber, există câteva mici probleme care se pot întâmpla și pentru care pregătirea este inestimabilă.
Împreună cu colaboratorii de la Alchida pregătesc luni pe 27 iulie la ora 19.00 un atelier deosebit de practic al verii - Hazardurile verii: insecte, insolație și indigestie
Va fi cel mai practic atelier al acestei veri, cu multe măsuri practice și soluții naturale de prevenție / tratament pentru fiecare dintre circumstanțele potențial dificile ale verii.
 
Zilele de luni seară, în luna iulie, sunt dedicate întâlnirilor on-line ce ne conectează și ne reamintesc de puterea de trăire a grupului. Ieri seară, cu ajutorul grupului, am putut accesa acel nivel care se simte cu tot corpul și ne transformă la nivel profund. Dacă vă este Dor de Suflet, vă aștept la întâlnirile lunii iulie, de luni seară, cu energia transformatoare a lunii - astrul de pe cer.
 
Pregătim pentru 28-30 august cea mai feminină tabără a verii, în mijlocul Naturii din rezervația Piatra Craiului
Știți cum se cheamă pensiunea unde are loc tabăra?
Dor de Suflet.
Ce minune!
 
Astăzi vă doresc tuturor o zi de lună în scădere cât mai benefică, cu atenție pe alimentație, hidratare și odihnă - ficatul are nevoie de energie și vă spune aceasta cu forța simptomelor sale
Cu iubire, tuturor


Articol preluat de pe Facebook/ Sorina Soescu 

Ti-a placut articolul?

Comentarii