Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:03 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Academia Romana revendica terenuri

ro

19 Feb, 2008 00:00 3026 Marime text
1203358881.jpg

Institutia de stiinta a castigat deja procesul si asteapta aplicarea deciziei Judecatoriei de improprietarire cu cele 38 de hectare pentru care detine acte

Pentru a i se face dreptate, Academia Romana, reprezentata de Fundatia Patrimoniu, a fost nevoita sa ceara statului si edililor locali terenurile confiscate de regimul comunist. Conform documentelor pe care le detine, Academia Romana are de recuperat 659 hectare de pamant agricol, mare parte din aceasta suprafata aflandu-se pe raza unor comune precum Targusor, Topalu sau Agigea. Daca terenurile din zonele rurale ale judetului au fost adjudecate, cu sau fara voia Academiei Romane, ar mai fi de recuperat si cele din Constanta. Terenul de aici reprezinta piesa de rezistenta a acestei dispute dintre Academie si Comisia Locala Constanta pentru Stabilirea drepturilor de Proprietate Privata asupra terenurilor. Conform Academiei Romane, in Constanta, institutia detine 38 hectare, in baza unei donatii din 1936 a Silviei Mavrodin. In urma analizei facute, in Dosarul 3080/212/2006 de la Judecatoria Constanta, Academia a fost obligata sa cedeze, in urma cu 50 de ani, donatia Ministerului Agriculturii. "Contractul de donatie este autentificat de Tribunalul Ilfov, sectia Notariala, sub numarul 3978/1936. Donatia consta intr-un teren de 38 hectare, facuta Academiei Romane de Silvia Mavrodin in zona numita pe atunci ", se arata in declaratia reprezentantului Academiei, profesor doctor Alexandru Bogdan. In pledoaria sa, Alexandru Bogdan arata si cum a ajuns acest teren din posesia Academiei Romane la Statul Roman. "Prin decizia Consiliului de Ministri numarul 1486/1948, publicata in Monitorul Oficial partea I 260/1948, s-a dispus ca, in baza dispozitiilor articolului 68 aliniatul 2 al Decretului 198/13.08.1948 pentru statutul de organizare si functionare a Academiei Republicii Populare Romane, bunurile mobile si imobile sa treaca in folosinta ministerelor si institutiilor de resort, dispunandu-se in mod expres ca terenul de 38 hectare, ce a fost donat Academiei de Silvia Mavrodin, sa treaca in folosinta Ministerului Agriculturii", a aratat Bogdan.

Revendicarea terenurilor

Dupa caderea comunismului, noile pachete de legi au dat liber la retrocedari. Din acest motiv, Academia Romana s-a vazut nevoita sa-si ceara drepturile. Printre acestea, si terenul din Constanta. Conform Legii numarul 1 din anul 2000, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, se precizeaza ca "terenurile solicitate conform prevederilor Legii Fondului Funciar 18/1991 si Legii 169/1997, bunurile mobile si imobile care au apartinut Academiei Romane si care au fost trecute in mod abuziv in folosinta unor ministere si institutii publice, prin decizia Consiliului de Ministri numarul 1486/1948 sau a unor persoane juridice, prin acte normative emise in perioada 1947-2004, se retrocedeaza in totalitate Academiei Romane".

Academia castiga in Instanta

Cu toate ca la nivelul Municipiului Constanta criza de terenuri este foarte mare, instantele de judecata au dat castig de cauza Academiei Romane, obligand autoritatile locale la retrocedarea terenului de 38 de hectare, primit ca donatie in 1936. Decizia Judecatoriei Constanta precizeaza ca aceasta retrocedare trebuie facuta conform Legii 10/2001, Legii 1/2000, Legii 18/1991 si Legii 247/2005. "Atribuirea suprafetelor se va face in natura, in concordanta cu terenurile disponibile aflate in intravilanul Municipiului Constanta. Pentru suprafetele ce nu vor putea fi reconstituite in natura, solutionarea va fi facuta partial prin atribuirea de alte terenuri in compensare prin echivalent si partial prin atribuire de actiuni la Fondul Proprietatea", se arata in decizia Judecatoriei Constanta din 25 mai 2007. In urma acestei decizii, Academia Romana are de asteptat acum ca organele decizionale din Comisia Locala sa gaseasca terenul aferent in urma donatiei din 1936. Ramane de vazut, insa, care zona a Constantei va intra in proprietatea Academiei Romane.

Scris de: {autor}Elena STERIAN{/autor}

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii