Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
14:30 21 04 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vineri se tranșează regulamentul privind organizarea și executarea serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Constanța

ro

11 Feb, 2021 00:00 938 Marime text
 
  • Primăria Municipiului Constanța a lansat în consultare, proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și executarea serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Constanța
  • Reprezentanții Camerei Taximetriștilor se vor întâlni, vineri, 12 februarie, cu reprezentanții administrației publice locale pentru a finaliza acest regulament
  • Mașini mai noi de 10 ani, cămăși albastre și pantaloni negri, comportament adecvat față de clienți, contracte cu spălătoriile din oraș sau pierderea licenței pentru maximum trei abateri sunt doar câteva dintre propunerile reprezentanților municipalității
  • Cu unele dintre acestre propuneri, taximetriștii nu sunt de acord iar la discuția de la sfârșitul săptămânii își vor spune punctul de vedere
 
Primăria Municipiului Constanța a lansat în consultare, proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și executarea serviciului de transport în regim de taxi în municipiul Constanța.
Reprezentanții Camerei Taximetriștilor se vor întâlni, vineri, 12 februarie, cu reprezentanții administrației publice locale pentru a finaliza acest regulament, care ulterior va fi supus aprobării Consiliului Local Municipal Constanța.

Mașini mai noi de 10 ani, cămăși albastre și pantaloni negri, comportament adecvat față de clienți, contracte cu spălătoriile din oraș sau pierderea licenței pentru maximum trei abateri sunt doar câteva dintre propunerile reprezentanților primăriei Constanța și care vizează activitatea de taximetrie.

Suspendarea autorizației taxi se va face prin dispoziție de primar. 

Totodată, taximetriștii care primesc până la două sancțiuni într-un an, vor avea licența suspendată timp de trei luni.
Regulamentul va cuprinde și o serie de sancțiuni. Acestea vor fi cuprinse între 300 și 700 de lei.
În cadrul întâlnirii de la sfârșitul acestei săptămâni, reprezentanții taximetriștilor își vor spune punctul de vedere, aceștia nefiind de acord în totalitate cu propunerile făcute de autorități.
La ședința de vineri va participa și viceprimarul Ionuț Rusu.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii