Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:04 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE - Tăierile au fost sistate de Garda de Mediu. Viceprimarul municipiului Constanța, Florin Cocargeanu „Pe Bulevardul Ferdinand au fost tăiați astăzi 11 copaci sănătoși"

ro

21 Mar, 2023 15:01 3237 Marime text
UPDATE:

Steluța Popescu, comisar șef al Gărzii de Mediu din Constanța a cerut administratorului public al municipiului Constanța să sisteze de urgență tăierile de copaci de la bulevardul Ferdinand.

„A fost o echipă acolo mai devreme și se taie tei. Am vb cu administratorul public, Felicia Ovanesian să sisteze tăierile până ne lamurim privind legalitatea acestora și să ne prezinte documente în acest sens. Mâine reluăm discuțiile și verificările", a precizat Steluța Popescu.


Încă de astăzi dimineață, dispozitivele de tăiat crengi au poluat fonic centrul orașului.

Echipele de la societatea Sport Turism SRL,
firma care se ocupă de toaletarea copacilor şi a spaţiilor verzi din municipiu, intrat în acțiune pe bulevardul Ferdinand din Constanța.

În doar câteva ore, copacii au fost „toaletați". Din ordinul cui, nu se știe.



Viceprimarul municipiului Constanța, Florin Cocargeanu susține că 11 copaci sănătoși au fost tăiați, până acum, pe bulevardul din centrul orașului.

„Mai urmează și alții. Au fost insemnați deja. Răspunsul neoficial al unui angajat al firmei Sport Turism a fost că : “Îi tăiem pentru că rădăcinile le-au fost afectate de cei care reabilitează bulevardul și deveniseră un pericol", a scris Cocargeanu pe pagina sa de solicializare.


Sport Turism SRL are sediul în localitatea 23 August şi este condusă de asociaţii Marius Pandu Guriţă (5% din capitalul social), Ioan Mărcuş, fost consilier judeţean PSD (20 % din capitalul social), şi Aurel Radu Nicoraş (75% din capitalul social). Nicoraș este și administratorul societății.

Potrivit platformei www.confidas.ro, compania Sport Turism SRL a încheiat 7 contracte de achiziții publice in valoare totală de 22.921.594,86 lei.

Vă reamintim, anul trecut, în timpul lucrărilor efectuate pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din Constanța, rădăcinile copacilor au fost ciopârțite pentru că nu încăpeau în casetele proiectate.

Garda Națională de Mediu Constanța a efectuat verificări în Municipiul Constanța, bulevardul Alexandru Lăpușneanu, zona Zodiac, ca urmare a unor petiții cu privire la afectarea rădăcinilor teilor de pe fâșiile plantate de-a lungul căii de comunicație, precum și pentru verificarea reclamației privind tăierea unor arbori ornamentali din incinta Spitalului Clinic de Boli Infecțioase Constanța.

Potrivit reprezentanților Gărzii de Mediu Constanța, lucrările demarate în zona bulevardului Alexandru Lăpușneanu fac parte din proiectul “Îmbunătățirea mobilității în Municipiul Constanța, între gara CFR și stațiunea Mamaia”, beneficiarul lucrărilor fiind UAT Constanța.

„La data controlului se realizau lucrări de amenajare a trotuarelor, a pistei pentru bicicliști și de montare a instalației de udare prin picurare, fiind îndepărtate rădăcinile secționate ale arborilor ornamentali, în vederea pregătirii suprafețelor betonate.
Societatea care realizează lucrările a fost sancționată contravențional cu două amenzi în valoare totală de 12.500 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii 24/2007 privind reglementarea și administrarea spațiilor verzi din intravilanul localităților și pentru lipsa evidenței deșeurilor generate pe timpul lucrărilor. De asemenea, s-au stabilit măsuri cu teremene de rezolvare atât pentru UAT Constanța, în calitate de beneficiar al proiectului, cât și pentru antreprenorul general, ca executant al lucrărilor“ - au precizat la acea dată, reprezentanții Gărzii de Mediu Constanța.


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii