Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:12 17 09 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Totul despre cele patru personalităţi constănţene propuse pentru titlul de cetăţean de onoare al Constanţei! (documente)

ro

20 Feb, 2019 00:00 3017 Marime text
Municipiul Constanţa îşi va îmbogăţi tabloul cetăţenilor de onoare cu încă patru personalităţi dobrogene. Proiectele de hotărâre privind conferirea acestor titluri au ajuns la comisiile de specialitate ale Consiliului Local Municipal. Astfel, se propune acordarea titlului de cetăţean de onoare plutonierului adjutant Ioan Iulian Căpăţână, pentru contribuţiile sale în teatrele de operaţii, maestrului dirijor Gheorghe Stanciu, pentru cariera pusă în slujba culturii constănţene, sportivei Daniela Sofronie, pentru contribuţia sa din gimnastica constănţeană, şi, post-mortem, Elenei Buhaiev, pentru contribuţia la scrima constănţeană şi dezvoltarea acestui domeniu.
 
Proiectele de hotărâre vor fi supuse în plenul şedinţei ordinare a Consiliului Local Constanţa de luna aceasta.
 

Plutonierul adjutant Ioan Iulian Căpăţână, rănit în Afganistan în 2012

 
În 2017, cu prilejul zilei de 1 Decembrie, Ministerul Apărării Naţionale a făcut o serie de avansări în grad, o parte la termen şi o parte la „excepţional”, înainte de termen. Printre cei ai căror merite au fost recunoscute s-au aflat şi doi militari ai
Brigăzii 9 Mecanizate Constanţa. Este vorba despre plutonier Ionuţ Ene, avansat la gradul de plutonier major, şi plutonierul major Ionuţ Căpăţână, avansat la gradul de plutonier adjutant.

Cei doi militari ai brigăzii, plutonier adjutant Căpăţână Iulian şi plutonier major Ene Ionuţ (noile grade), au făcut parte din „Detaşamentului de răniţi” si au defilat la parada militară naţională din 2017. Avansările în grad au fost la excepţional, în semn de recunoştinţă pentru curajul şi devotamentul de care au dat dovadă pe timpul îndeplinirii misiunilor. Cei doi au fost răniţi în Afganistan, în 2012.
 

Gheorghe Stanciu, produs al Conservatorului din Iaşi, a venit la Constanţa în 1976

 
Gheorghe Stanciu, produs al Conservatorului din Iaşi, a venit la Constanţa în 1976 şi a rămas constănţean, cum îi place să spună. A avut mari profesori, Ion Baciu fiind unul dintre ei. Urmase violoncelul, pedagogie instrumentală. Mai apoi a urmat multe cursuri de măiestrie dirijorală, inclusiv cu maestrul Sergiu Celibidache.

Îşi aminteşte cu nostalgie, într-un articol de acum doi ani şi jumătate, că în 1976 a venit la Constanţa şi a dat concurs ca dirijor. Erau în schemă dirijorii Silviu Panţâru şi Constantin Daminescu, două nume deja consacrate.
A debutat la pupitrul orchestrei în spectacolul „Rigoletto”, având ca solişti pe Ilie Gănţoiu, Niculina Cârstea şi în ultimul moment intrat în scenă Octav Enigărescu. Câte emoţii poate avea debutantul care îi dădea „intrările” unuia dintre cei mai mari baritoni ai timpului!

La evenimentul dedicat seniorilor teatrului constănţean, din 12 iunie 2018, reputatului dirijor constănţean i-au fost conferite Medalia „Jean Ionescu“, instituită de ZIUA de Constanţa, şi placheta #RespectTeatru, iniţiată de Consiliul Judeţean Constanţa, împreună cu scrisoarea de recunoştinţă a Primăriei Constanţa, pe care le-a ridicat prietenul său, Fănică Lupu.

Cu nu mai puţin de 135 de referinţe, în cartea sa „Teatrul Liric (Opera Constanţa)“,  prof. dr. Adrian Doxan îl aducea în discuţie pe dirijorul Gheorghe Stanciu, dar şi pe directorul Gheorghe Stanciu, care s-a aflat la conducerea instituţiei timp de şase ani, între 1998 şi 2004. Cartea o puteţi lectura în variantă digitală în Biblioteca Virtuală ZIUA de Constanţa AICI.
 

Daniela Sofronie, laureată cu aur şi, respectiv, argint olimpic la Atena 2004!

 
Dana Sofronie a avut realizări deosebite ca sportivă la Jocurile Olimpice de la Atena, din 2004, când a cucerit aurul la echipe şi a devenit vicecampioană la sol. Totodată, în Grecia, s-a clasat pe locul cinci la individual compus şi pe poziţia a şasea la paralele. Tot în 2004, an deosebit de prolific din cariera sportivei, Dana a obţinut două medalii la Campionatul European de la Amsterdam, unde a luat aurul la echipe (România nu mai fusese campioană continentală de şase ani) şi argintul la individual compus.
 
În ultimii ani, Dana Sofronie s-a dedicat muncii cu tinerele gimnaste atât la CSS 1 în Constanţa, cât şi la Steaua Bucureşti, dovedind înclinaţie şi spre meseria de antrenor. Din informaţiile noastre, Sofronie ar putea reveni în antrenorat în momentul în care Clubul „Farul” Constanţa va fi preluat de municipalitate, urmare a procesului de descentralizare. Vă reamintim că, în 2004, Danei Sofronie i-a fost refuzată acordarea acestui titlu, fiind, practic, tăiată de pe listă de primarul de la acea vreme, Radu Mazăre.
 

La iniţiativa PMP - titlul de cetăţean de onoare al municipiului Constanţa, post-mortem, şi pentru fosta scrimeră Elena Buhaiev

 
În luna ianuarie a acestui an, Partidul Mişcarea Populară Constanţa, prin consilierii locali Secil-Givan Cantaragiu, Cătălin Papuc şi Alexandru Zabara, depunea un proiect de hotărâre privind acordarea titlului de cetăţean de onoare al municipiului Constanţa, post-mortem, fostei scrimere constănţene Elena Buhaiev.

Elena Buhaiev a fost o scrimeră de valoare, multiplă campioană naţională şi medaliată cu bronz la Campionatul Mondial în proba de spadă. A fost antrenor de scrimă şi a condus ca manager Clubul Şcolar Sportiv nr. 1, perioadă în care sportivii din cadrul acestui club  au avut performanţe deosebite la disciplinele atletism şi gimnastică, urcând pe podium de 1.127 de ori, dintre care de 383 de ori pe cea mai înaltă treaptă. În anul 1969, în cadrul echipei CS Farul, a câştigat „Cupa Speranţelor”, la Bucureşti - echivalentul actualului campionat de tineret.
 
În acelaşi an a promovat în lotul naţional de junioare cu care a câştigat „Turneul Capitalelor”, desfăşurat la Moscova. A fost campioană naţională de junioare în anul 1970, vicecampioană în 1971 şi 1972, fiind premiată şi la balcaniade cu o mulţime de medalii de bronz, argint şi aur. A avut în palmares şi trei medalii la Jocurile Mondiale Universitare, dintre care două de aur. În anul 1975 a făcut parte din echipa României care a obţinut locul al treilea la Campionatul Mondial din Budapesta. Această medalie de bronz obţinută împreună cu echipa a fost prima medalie obţinută la un campionat mondial de un sportiv reprezentând judeţul Constanţa. Doi ani mai târziu, a obţinut o nouă medalie de bronz la mondiale de la Buenos Aires.
 
De asemenea, a fost inspector de educaţie fizică şi sport la Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, instituţie unde a fost şi inspector şcolar general, director în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, membru în Comisia Prezidenţială pentru susţinerea sportului românesc, membru în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Scrimă, membru în Biroul executiv al Academiei Olimpice Române - Filiala Constanţa, dar şi coautor la numeroase lucrări ştiinţifice.

Partidul Mişcarea Populară Constanţa preciza la acel moment că  va face demersurile necesare pentru atribuirea numelui Elena Buhaiev Clubului Şcolar Sportiv nr. 1. Buhaiev a fost şi preşedintele organizaţiei de femei a organizaţiei PMP Constanţa.
 
În secţiunea „Documente” puteţi consulta toate cele patru proiecte de HCLM.
 
 
Citeşte şi:

Plutonier adjutant Ioan Iulian Căpăţână şi maestrul Gheorghe Stanciu, Dana Sofronie şi Elena Buhaiev, cetăţeni de onoare ai Constanţei
 
PMP propune ca Elena Buhaiev să primească postmortem titlul de cetăţean de onoare al municipiului Constanţa

Militari avansaţi în grad ”la excepţional” la Brigada 9 Mecanizată Mărăşeşti Constanţa
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Bogdan 26 Feb, 2019 08:51 Eu nu am nicio legătura cu lumea gimnasticii, a sportului sau a vieții politice din Constanța, dar sunt cetățean al Constanței, și am o legătura puternica cu oamenii din jurul meu, și am învățat din experiența de a lucra cu oamenii, că cei care vorbesc negativ de cineva, nu știu ce înseamnă sacrificiul pentru semenii săi, nu știu ce înseamnă sa ii faci pe cei din jurul tău mândrii de tine. Dacă ai fi venit cu note bune de la școala măcar o data, sau dacă ai fost bun la vreun sport, să te fi laudat antrenorul, sau sa fii fost vreodată apreciat de colegii tai de serviciu, sau sa fii fost promovat pe merit și pentru munca pe care ai depus-o, sau măcar daca ai fi fost vreodată mândru de munca ta și de un lucru bine făcut, ai fi înțeles când e momentul să-ti exerciți dreptul la opinie și când e mai bine să îți vezi de treaba ta. În loc sa ne omagiem valorile, găsim nod in papura la orice si judecam aspru, ca cineva nu a luat îndeajuns de multe medalii sau ca ia prea mulți bani. Câteodată nu contează doar medaliile și rezultatele, contează munca pe care o depui, și fiecare om are rolul lui in societate. Sa ajungi la o olimpiada indiferent de rezultat este deja o performanța enorma, care trebuie apreciata, dar ai nevoie de o anumită educație sa înțelegi asta. In SUA un sportiv care este in echipa olimpică indiferent de ce medalii aduce, are un loc asigurat la cele mai bune universități din țara, și este sponsorizat pe toată durata cursurilor cu sute de mii de dolari, pentru ca aduce un plus de imagine universității. In Paris se lauda francezii și cu un banal pod, pe care agăța turiștii lacăte. Iar noi nu suntem in stare sa fim mândrii de semenii noștri, nu suntem in stare sa ne omagiem valorile. Ce vorbesc eu aici, noi constănțenii ne-am supărat pana și pe Hagi și am schimbat numele stadionului Faru care ii purta numele... cam asta spune multe despre educația noastră. Nu știm sa ne bucurăm de propriile succese și valori. Sunt sigur ca mai sunt și alți sportivi sau antrenori care merita un titlu de onoare, dar când iti vine sa îți satisfaci nevoia de a-ti exercita dreptul la o opinie, gândește-te bine ca decât sa vorbești negativ și sa spui va cineva nu merita, mai bine fii proactiv și spune niște nume care merita, lupta pentru ceva, ajuta-ti comunitatea sa se imbunateasca, nu face mai mult rău decât e deja, nu mai contribui la alte nedreptăți, pentru ca avem cu
  • Bogdan 26 Feb, 2019 04:24 Pentru Erol și Ene, îmi pare rău sa va spun, dar sunteți pe dinafara total, indiferent cât de mult credeți ca știți. Nu voiam sa va antagonizez, dar nu ma pot abține. Sunteți extrem de subiectivi. Nu aveți idee câte sacrificii a făcut fata asta. Dacă va uitați pe statistici pentru medalia de aur pe echipe de la Atena, Dana Sofronie a avut cel mai mare aport la general, a contribuit cu cele mai multe puncte. La europene A fost neîndreptățita de arbitrii și trebuia sa fie campioana europeană, in fața ucrainencei Alina Kozich, care apoi la olimpiada nu a reușit sa ia nicio medalie din păcate pentru ea. E bine ca nu voi decideți cine este recompensat cu titlul de cetățean de onoare, sau alți oameni care își arată frustrările. Nu poți sa arunci cu noroi in cineva care merita acest titlu. Merita toți sa fie cetățeni de onoare și merita și alții. Merita sa se facă dreptate, nu împărțită nedreptatea după bunul plac al celor ca voi, care au anumite frustrari personale cu unii oameni. Sănătate va urez!
  • Ene 24 Feb, 2019 15:00 Nu s-au mai gasit sportivi, si s-au gandit la Sofronie. Nu a castigat o medalie de aur la individual, ci doar cu echipa. Pe de alta parte, de cand s-a retras primeste mii de lei pe luna de pe urma gimnasticii. A incercat saraca sa tot munceasca ca antrenoare, ca atata poate, dar a cam fost indepartata ca nu stie. I s-a scos post la concurs, dar nu poate sa ia nota necesara. A antrenat si asa, fara un post definitiv, dar degeaba; antrenorii au cam vazut ca nu se pricepe. Daca tot vreti sa dati un titlu de cetatean de onoare, dati-l militarului care s-a luptat cu pusca in mana prin tari straine. Ala barem a facut-a pentru tara, ca a vrut sau nu, a fost trimis intr-un razboi sa serveasca patria.
  • Ștromeleag 20 Feb, 2019 11:28 Consilierii ăstia să mai facă proiecte de hotărâri și pentru nevoile acestui oraș, pentru toți constănțenii, nu doar în favoarea anumitor persoane, pentru acordarea unor facilități individuale conferite de aceste titluri. Cu tot respectul cuvenit acestor persoane, dar nu cred că sunt in măsură anumite grupuri de interese să ia din bugetul constănțenilor și împartă bani, terenuri și alte drepturi unor apropiați. Lucrați dracu în interesul comunității, zdrențelor că ne-am săturat de ciordelile voastre
  • Erol 20 Feb, 2019 01:39 Mai lasati-o balta cu Dana Sofronie! Sunt oameni inaintea ei, fie antrenori, fie sportivi de valoare reala care ar fi meritat acest titlu! Dar "miscarile telurice" intotdeauna ridica la suprafata ceea ce este mai putin reprezentativ pentru valoarea reala in orice domeniu, in speta noastra, cea a sportului!