Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:46 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Tentativa UTI Grup de blocare a investiţiei „Sala Polivalentă”, respinsă de CNSC. Licitaţia va fi reluată! (document)

ro

06 Mar, 2017 00:00 3113 Marime text
Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a decis suspendarea licitaţiei demarate de Compania Naţională de Investiţii pentru Sala Polivalentă din Constanţa. Hotărârea a fost luată pe 9 februarie. Potrivit deciziei CNSC, unul dintre ofertanţii înscrişi în procedură a contestat licitaţia, reclamând că lista cantităţilor de lucrări este incorectă şi nerealistă, şi a cerut atât anularea întregii proceduri de achiziţie publică, cât şi suspendarea licitaţiei. CNSC a decis să recurgă la suspendare, motivul invocat fiind termenul scurt pentru depunerea ofertelor (vezi decizia de încheiere publică în secţiunea „Documente“ din ediţia online).

Contestaţia UTI Grup, respinsă de CNSC

Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, în conformitate cu prevederile art. 14, alin. (2) şi ale art.
27, alin. (2) din Legea nr. 101/2016 privind remediile şi căile de atac în materie de atribuire a contractelor de achiziţie
publică, a contractelor sectoriale şi a contractelor de concesiune de lucrări şi concesiune de servicii, a emis, pe 2 martie 2017, decizia nr. 445/C2/296, prin care respinge contestaţia nr. C189/03.02.2017, înregistrată la CNSC sub nr. 4143/03.02.2017, formulată de UTI GRUP SA, cu sediul în Bucureşti, reprezentată legal prin Adrian Vasile Dragomir, împotriva solicitărilor de clarificări la documentaţia de atribuire, postate în SEAP la data de 25.01.2017, elaborate de Compania Naţională de Investiţii, în calitate de autoritate contractantă, privind procedura de licitaţie deschisă, organizată în vederea atribuirii contractului de lucrări având
ca obiect „Proiectare şi execuţie lucrări pentru obiectivul de investiţii «Sală Sport Polivalentă -5.000 de locuri», municipiul Constanţa”. Împotriva acestei decizii se poate formula plângere, în termen de zece zile de la comunicare, în temeiul art. 29, alin. (1) din Legea nr. 101/2016.

Despre proiectul Sală Polivalentă Constanţa

Compania Naţională de Investiţii (CNI), autoritate contractantă, a lansat la sfârşitul anului trecut licitaţia pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor la Sala de Sport Polivalentă - 5.000 de locuri, din municipiul Constanţa, bulevardul Aurel Vlaicu nr. 254, zona Badea Cârţan. Regimul de înălţime va fi D+P+1E, iar imobilul va avea o suprafaţă totală de 60.185 mp şi una construită de 7.400 mp. Municipalitatea îşi propune să amenajeze şi spaţii verzi pe 8.700 mp, precum şi locuri de parcare pentru 620 de autoturisme şi nouă autocare.

Clădirea va avea săli şi spaţii pentru competiţii sportive, conferinţe, congrese şi activităţi culturale (concerte, festivităţi). Din cauza numeroaselor solicitări de clarificare primite de autoritatea contractantă, aceasta a fost nevoită să prelungească termenul de depunere a ofertelor până pe 17 ianuarie. Precizăm că termenul iniţial pentru depunerea ofertelor era 9 ianuarie 2017.

Valoarea totală a investiţiei, aprobată de Guvern, este de 96.718.000 de lei, echivalentul a 21,5 milioane de euro, din care, pentru construcţii-montaj, s-a alocat suma de 65.323.000 de lei. Guvernul a decis ca lucrările să se realizeze în termen de 27 de luni.
După adjudecarea licitaţiei, constructorul va avea la dispoziţie trei luni pentru proiectare şi 24 de luni pentru execuţia lucrărilor. Pentru Sala Polivalentă, Primăria va plăti 13 milioane de lei.
 
În secţiunea „Documente” din ediţia online a cotidianului ZIUA de Constanţa, puteţi consulta decizia CNSC la contestaţia formulată de UTI Grup SA.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii