Se schimbă comisia de verificare a cererilor pentru locuinţele modulare
Se schimbă comisia de verificare a cererilor pentru locuinţele modulare
2369
Marime text
Pe
ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Municipal (CLM) Constanţa de
vineri este inclus, la punctul
9, un proiect de hotărâre ce vizează modificarea alineatului 1,
articolul 6 din Hotărârea 65/2011 privind aprobarea „Programului de
construire unităţi locative modulare în municipiul Constanţa şi
lucrări tehnico-edilitare aferente" - Campusul Social „Henri Coandă".
Proiectul se referă, concret, la modificarea componenţei Comisiei de
analiză, verificarea şi punctarea cererilor de locuinţe modulare, dat
fiind faptul că nu toţi consilierii locali din mandatul 2008 - 2012
se regăsesc în noul CLM Constanţa.
Amintim că această comisie este formată din cinci persoane. Două dintre acestea, respectiv reprezentantul Arhiepiscopiei Tomisului, Vasile Rusnac, şi reprezentantul Cultului Musulman din România, muftiul Muurat Iusuf, nu vor fi schimbate. Vor fi schimbaţi însă cei trei consilieri care trebuie să facă parte din această comisie. Amintim că în mandatul trecut cei trei aleşi locali care au fost membri în Comisia de analiză, verificare şi punctare a cererilor de locuinţe modulare au fost social-democraţii Ecaterina Prodan, Paula Cioceanu şi Ali Nurhan. Cele două consiliere au fost dur criticate de primarul Radu Mazăre în ultima şedinţă de consiliu local. Nemulţumit de felul în care au fost distribuite locuinţele, edilul-şef le-a numit, în nonşalanţa care îl caracterizează, „găini proaste".
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


