Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:52 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-a aprobat organigrama Primăriei Constanţa. Două directoare şi un şef serviciu îşi pierd posturile de conducere (document)

ro

20 Dec, 2019 00:00 6215 Marime text

Aleşii locali municipali au aprobat noua organigramă a Primăriei municipiului Constanţa. Numărul maxim pentru municipalitate este de 1.174 de posturi şi este repartizat după cum urmează: paratul de specialitate al primarului municipiului Constanţa - 800 posturi din care sunt utilizate 511 în aparatul de specialitate al primarului municipiului Constanta, 249 posturi la Serviciul Public de Impozite, Taxe şi alte Venituri ale Bugetului Local şi 24 posturi la Muzeul de Artă Populară. Direcţia locală de evidenţă persoane are 48 de posturi, Compartimentul pentru implementare proiecte cu finanţare din fonduri externe nerambursabile - 10 posturi, Direcţia generală poliţia locală - 315 de posturi din care la nivelul aparatului de specialitate au fost utilizate 297.
 
Faţă de structura organizatorică anterioară pentru care s-a primit avizul favorabil al Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, la nivelul aparatului de specialitate a primarului Constanţa, intervin următoarele modificări: în subordinea Primarului municipiului Constanţa, se desfiinţează: compartimentul documente clasificate şi funcţia publică de execuţie vacantă de consilier, compartimentul manageri de proiect şi cele 3 funcţii contractuale de execuţie vacante de consilier manager de proiect, gradul IA, compartimentul strategii de dezvoltare locală şi marketing şi cele 3 funcţii contractuale din cadrul acestui compartiment. Totodată, se înfiinţează o funcţie contractuală de conducere de administrator public cu respectarea prevederilor art. 244 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
 
De asemenea se reorganizează compartimentul cabinet primar, se schimbă structura biroului audit intern şi, potrivit organigramei, de reorganizează Direcţia administraţie publică locală, dar şi cea de achiziţii publice şi investiţii.
 

Făgădău scapă de oamenii “neperformanţi”

 
Prin reorganizarea Direcţiei administraţie publică locală, primarul a propus prin noua organigramă desfiinţarea unor posturi de conducere, deţinute în prezent de Fulvia Dinescu, director executiv adjunct, Iuliana Voicu, şef serviciu juridic, şi Irina Roxana Pânzariu, director executiv al direcţiei, dar care a fost mutată disciplinar în cadrul Direcţiei Tehnic-Administrativ. Cele trei pot rămâne pe funcţii de execuţie dacă vor dori acest lucru.
 
Două compartimente care vor funcţiona direct în subordinea primarului: compartiment avizare contracte şi legile proprietăţii şi compartiment contencios administrativ. Personalul de execuţie nu suferă nicio schimbare. Autoritatea Tutelară va fi preluată de Direcţia Generală de Asistenţă Socială, iar la Serviciul Patrimoniu din cadrul Direcţiei Patrimoniu şi Cadastru se reduc trei posturi de la 11 la 9.
 
Biroul Agricol se desfiinţează şi de înfiinţează compartimentul agricol în subordinea secretarului general al municipiului Constanţa.
Per total, potrivit organigramei, pe care o puteţi consulta în secţiunea „documente”, se desfiinţează 17 posturi, o parte dintre acestea vacante, iar altele vor fi redistribuite.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii