Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:51 25 08 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proiect nou de taxare pentru construcțiile fără autorizație, pe masa Consiliului Local Constanța

ro

25 Aug, 2025 15:02 224 Marime text

Foto cu rol ilustrativ. Sursa: freepick.comConsiliul Local al municipiului Constanţa este convocat joi, 28 august 2025, ora 14:00, într-o ședință ordinară online, desfășurată prin videoconferință.

Pe ordinea de zi se află mai multe proiecte, printre care și Proiectul de hotărâre nr. 310/2025, ce vizează modificarea și completarea HCL nr. 412/2024 privind stabilirea impozitelor și taxelor locale pentru anul 2025.

Una dintre cele mai importante propuneri privește introducerea unei noi taxe speciale pentru construcțiile realizate fără autorizație. Potrivit proiectului:

  • Se instituie „Taxa pentru eliberarea Certificatului de atestare a edificării/extinderii construcțiilor realizate fără autorizație de construire”.

  • Valoarea taxei: 10% din valoarea lucrărilor neautorizate, stabilită printr-un raport de evaluare întocmit de un evaluator autorizat.

  • Taxa se achită înainte de eliberarea certificatului, necesar înscrierii dreptului de proprietate în cartea funciară.

  • Documentația depusă de solicitanți trebuie să includă, printre altele: extras CF, certificat fiscal, documentație cadastrală, raport de evaluare, expertiză tehnică și memoriu arhitectural.

  • Termenul de soluționare al cererilor: 30 de zile de la depunerea documentației complete.

Conform proiectului, taxa nu va fi returnată, cu excepția situațiilor în care a fost calculată greșit.

Măsura este justificată prin necesitatea de a reglementa și evidenția în mod oficial construcțiile ridicate fără autorizație, dar care sunt mai vechi de trei ani și pot fi înscrise în cartea funciară potrivit legislației în vigoare (Legea nr. 50/1991 și Legea nr. 7/1996).

Dacă proiectul va fi adoptat, persoanele fizice și juridice care solicită acest certificat vor suporta costurile aferente, iar verificarea corectitudinii plăților va reveni Direcției Generale Urbanism și Patrimoniu din cadrul Primăriei Constanța.

 Acest proiect se adaugă setului de reglementări fiscale locale și ar putea avea un impact direct asupra proprietarilor care au executat lucrări neautorizate, dar vor să le intabuleze legal.

PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Epsilon Eridani SRL își cere insolvența la Tribunalul Constanța. Termen stabilit cu o zi înainte de licitația ANAF pentru vânzarea bunurilor

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii