Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
16:27 19 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primarii, chemaţi la instruire

ro

23 Feb, 2012 00:00 1409 Marime text
AJPIS_Laura_Constandin.jpgŞefii autorităţilor locale, secretarii din primării şi membrii compartimentului de asistenţă socială din cadrul autorităţilor locale au fost invitaţi ieri la Prefectura Constanţa la o şedinţă de lucru

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţii Sociale Constanţa desfăşoară în această perioadă o campanie de informare privind modificările legislative apărute în domeniul asistenţei sociale cu aplicabilitate de la 1 ianuarie. „Pe lângă întâlnirile de lucru pe care le organizăm local cu primăriile, am dorit să facem o întâlnire mai mare, în care am invitat primari, secretari şi membri ai compartimentelor de asistenţă socială pentru a le prezenta toate modificările legislative ce operează cu 1 ianuarie 2012 şi poate şi următoarea modificare ce intră în vigoare cu 1 martie. În cel din urmă caz este vorba de instituirea obligativităţii ca ambii părinţi să-şi ia concediul de creştere a copilului cel puţin o lună de zile", a precizat Laura Constandin, directorul AJPIS. Reprezentanţilor din primării le-a fost prezentat tot ceea ce înseamnă formulare noi, pentru a le fi uşurată munca. „Ne străduim de două săptămâni să organizăm această activitate. Din cauza condiţiile meteo nefavorabile a trebuit să o tot amânăm, însă azi (n.r. ieri) ne bucurăm de o zi frumoasă şi aşteptăm să vină cel puţin un reprezentant al fiecărei primării din judeţ", a mai declarat Laura Constandin. Reprezentanţii primăriilor au primit câte o mapă cu CD şi un material informativ.

Ti-a placut articolul?

Comentarii