Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:34 27 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Mihail Kogălniceanu, județul Constanța Ancuța Belu anunță ce vor conține cele peste 1.000 de pachete de rechizite pentru elevii din comună

ro

31 Aug, 2023 12:09 2247 Marime text
Copiii sunt oglinda unei societăți funcționale, astfel, la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, administrația publică locală vine în sprijinul celor mici în apropiere de debut al unui nou an școlar. Astfel, peste 1.000 de pachete vor fi împărțite în localitate, după cum anunța Ancuța Belu, primarul comunei Mihail Kogălniceanu.

„Educația este piatra de temelie a unei societăți sănătoase, jucând un rol crucial în formarea și dezvoltarea copiilor, viitorii adulți.

Plecând de la această credință, continuăm să investim permanent, resurse în elevii localității noastre, de această dată prin acordarea de rechizite la începutul acestui an școlar, pentru că școala reprezintă contractul cel mai important dintre elev și cunoaștere, iar copiii trebuie sa aibă șanse egale la educație”.


 
Se vor distrbui 1074 pachete de rechizite scolare, care vor conține:
 
GRADINITĂ
-4 carti
Caiet velin A5-48 file
Bloc desen A4-16 file
Penar rectangular
Creioane cerate-set 12buc.
Creioane colorate –set 12 buc.
Set creioane HB cu guma -4 buc.
Lipici solid -2 buc.
Plastilina -12 culori;
Forfeca varf rotunjit
Hartie ceponata -6 culori
Mapa A4 cu buton
Hartie glasata -10 culori.
 
CLASA PREGĂTITOARE
4 carti;
Bloc desen A4-16 file;
Caiet dictando A5-48 file;
Caiet matematica A5-48 file;
Set acuarele-12 culori tip pastila +pensula;
Mapa A4 cu buton;
Etichete autoadezive -30 buc.
Penar
Creioane colorate-set 12 buc.;
Set de scris:rigla, creion, guma de sters,ascutitoare;
Stilou cu 2 rezerve.
 
CLASA I
4 carti;
Caiet tip 1 A5-24 file;
Caiet matematica A5 -48 file;
Set reioane HB cu guma -4 buc.;
Mapa A4;
Etichete autoadezive -30 buc.;
Penar cu fermoar ;
Creioane cerate –set 12 buc.’;
Creioane colorate –set 12 buc.;
Set de scris:rigla, creion, guma de sters,ascutitoare:
Stilou cu 2 rezerve.
 
CLASELE II-IV
-4carti;
Caiet dictando A5-48 file;
Caiet matematica A5-48 file;
Set creioane HB cu guma -4buc.;
Etichete autoadezive -30 buc.;
Penar cu fermoar ;
Creioane colorate –set 12 buc.;
Set acuarele-12 culori tip pastila +pensula
Set de scris:rigla, creion, guma de sters,ascutitoare:
Stilou cu 2 rezerve;
Bloc desen A4-16 file.
 
GIMNAZIU
-3 CARTI;
Penar etui rotund 21X7x7cm
Caiet dictando A4-2 buc;
Caiet matematica A4-2 buc.;
Set geometrie -4 piese;
Set creioane HB cu guma-4 buc;
Mapa A4;
Stilou cu 2 rezerve;
Etichete autoadezive-30 buc.;
Bloc desen A4-16 file.
 
Va doresc un an școlar, plin de reușite și de învățături bune!, a transmis Primarul, Ancuța-Daniela Belu.

Citește și:

Primăria Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, contract cu o firmă pentru mentenanță și întreținere a iluminatului public
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii