Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:53 15 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Licitații Constanța Primăria Mihail Kogălniceanu a anulat achiziția celor trei autoturisme hibrid. Iată care este motivul invocat! (DOCUMENT)

ro

15 Oct, 2026 15:05 163 Marime text
Foto cu rol ilustrativ  Sursă: Pixabay

Primăria Comunei Mihail Kogălniceanu din județul Constanța a anulat procedura de achiziție publică ce viza cumpărarea a trei autoturisme noi, nepoluante, cu sistem de propulsie hibrid benzină-electric.

Potrivit licitatiapublica.ro, anunțul de participare a fost publicat pe data de 15 octombrie 2026, însă procedura figurează în prezent ca fiind anulată.

Costuri și finanțare


Achiziția avea o valoare totală estimată de 471.341,48 lei fără TVA și urma să fie finanțată prin intermediul Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, derulat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) (prin ecotichete în valoare de 36.000 lei), completată cu cofinanțare din bugetul local.

Flota solicitată de autoritatea locală cuprindea trei configurații tehnice distincte:
  • Autoturism Tip A (1 bucată): hibrid urban FWD, capacitate cilindrică de minimum 1.490 cm cubi, putere de minimum 116 CP și consum mixt de maximum 4.6 l/100km;
  • Autoturism Tip B (1 bucată): crossover/SUV hibrid 4WD, capacitate cilindrică de minimum 1.980 cm cubi putere de minimum 180 CP și consum mixt de maximum 5.1 l/100km;
  • Autoturism Tip C (1 bucată): crossover/SUV hibrid AWD cu dotări suplimentare (cameră panoramică, sistem audio cu 9 difuzoare și plafon panoramic).
Termenul inițial limită pentru depunerea ofertelor era stabilit pentru data de 27 octombrie 2026.

În sistemul SEAP, procedura apare marcată ca fiind anulată
.

Sursă foto:captură/SEAP

 

Motivele anulării procedurii

Potrivit datelor oficiale publicate în sistemul de achiziții publice (SEAP), decizia de anulare a fost luată la data de 15 octombrie 2026.

Motivul invocat
de autoritatea contractantă îl reprezintă o decizie a cumpărătorului survenită în urma schimbării nevoilor operaționale ale instituției.

Sursă foto:captură/SEAP

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Citește și:
Licitații Constanța Primăria Mihail Kogălniceanu a atribuit contractul pentru digitalizarea administrației. Investiția depășește 600.000 de lei (DOCUMENTE)

Ti-a placut articolul?

Comentarii