Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:03 19 01 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primăria Mangalia distribuie pachete pentru nevoiaşi

ro

19 Dec, 2013 00:00 1677 Marime text
Serviciul Public de Asistenţă Socială din Mangalia distribuie, în această perioadă, pachetele alimentare pentru persoanele cu venituri mici. Astfel, între 16 - 20 decembrie, în intervalul orar 09.00 - 16.00, respectiv 09.00 - 13.00 pentru ziua de vineri, beneficiarii ajutorului de urgenţă sunt aşteptaţi să-şi ridice alimentele de la cele patru centre autorizate. „De ajutorul municipalităţii beneficiază, lunar, pensionarii cu venituri mai mici de 800 lei/lună, persoanele de peste 60 de ani care nu realizează venituri, dar şi persoanele cu dizabilităţi din localitate. Pachetul lunii decembrie conţine un pui, un litru de ulei, un kilogram de zahăr, un kilogram de orez, un kilogram de făină, un kilogram de mălai şi un cozonac”, informează reprezentanţii municipalităţii.

Beneficiarii ajutorului de urgenţă pot ridica pachetul cu alimente de la centrele de distribuţie de care aparţin, după cum urmează: Sala de Sport a Şcolii Generale nr. 1, situată pe strada Matei Basarab, Cantina Grupului Şcolar Industrial Ion Bănescu din strada Negru-Vodă, blocul C18 B, situat pe strada Rozelor (Fostul Mettexin), Căminul C10 Neptun din strada Aleea Steagurilor.

Ti-a placut articolul?

Comentarii