Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:40 23 05 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Manifestări dedicate împlinirii a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române, la Cumpăna (galerie foto)

ro

23 Jan, 2018 00:00 733 Marime text
Primăria şi Consiliul Local al comunei Cumpăna, reprezentate legal prin primarul ec. Mariana Gâju, organizează, pe data de 24 ianuarie 2018, manifestări prilejuite de împlinirea a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române.
 
De fiecare dată, marile sărbători ale acestui popor ne reunesc pe toţi cei cu inima română, iar Unirea Principatelor este unul dintre cele mai îndrăgite momente ale istoriei noastre.
 
„Cei 159 de ani care au trecut de la Unire ne-au arătat care este distanţa de la efort la recompensă. Faptele eroilor noştri sunt cele care ne permit nouă să fim ceea ce suntem astăzi. Lupta românilor din toate timpurile a fost dusă pentru noi - cei care suntem acum aici. Pentru că noi suntem cei care ne bucurăm astăzi de reuşita lor, la fel cum mâine sperăm să se bucure copiii noştri de reuşitele noastre. Aducem astfel un pios omagiu tuturor eroilor neamului românesc, mai ales celor care mai sunt astăzi printre noi, mulţumindu-le pentru demnitatea cu care au apărat interesele şi integritatea României Unite“, au transmis reprezentanţii Primăriei Cumpăna.
 
Manifestările dedicate celei de-a 159-a aniversări a Unirii Principatelor Române vor începe la ora 10.30, cu intonarea imnului de stat al României, urmată de oficierea slujbei religioase. Ulterior, primarul ec. Mariana Gâju va susţine un discurs dedicat importanţei acestui eveniment istoric.
 
Cei prezenţi la manifestări vor depune coroane de flori la monumentul din localitate, apoi vor asista la defilarea unei subunităţi din cadrul Unităţii Militare 01737 Topraisar. Autoritatea publică locală îi va premia pe cei doi veterani de război Ion Ceapă şi Gheorghe Crăciun, apoi cei prezenţi se vor prinde în Hora Unirii, simbol al prieteniei şi al unităţii tuturor cetăţenilor comunei Cumpăna.
 
Manifestările dedicate împlinirii a 159 de ani de la Unirea Principatelor Române se vor încheia cu un spectacol susţinut de preşcolarii Grădiniţei „Florilor“ şi de elevi ai Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu“, care vor prezenta un montaj literar-artistic dedicat acestui moment istoric. De asemenea, va avea loc şi un spectacol artistic susţinut de ansamblurile folclorice „Muguraşii“ şi „Boboceii“ Cumpenei.

Ti-a placut articolul?

Comentarii