Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:25 19 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Iluminatul stradal stins la Constanța pentru a salva bugetul! Măsurile vor continua

ro

29 May, 2025 17:00 3338 Marime text




INTRO:
De la sfârșitul lunii ianuarie a.c., Primăria Constanța a impus un program limitat pentru iluminatul public, sub pretextul cumpătării într-o perioada dificilă din punct de vedere financiar.

În urmă cu o lună am solicitat oficial informații exacte despre  economia bugetară realizată prin ajustarea iluminatului public, însă Primăria Constanța nu a oferit nicio cifră concretă.

Vestea proastă este că această măsură va fi menținută atâta timp cât contextul bugetar și condițiile tehnice o impun.
Această decizie a generat nemulțumiri în rândul locuitorilor, care semnalează riscuri sporite de accidente și infracționalitate din cauza întunericului pe străzi și în parcuri.

Măsura face parte dintr-un trend mai larg în România și Europa, unde autoritățile reduc iluminatul public pentru a face față crizei energetice.
 
 

Primăria Municipiului Constanța a implementat ajustări ale iluminatului public pentru a face economii la energie, în contextul unor cheltuieli mari anterioare cu iluminatul festiv și majorările salariale ale angajaților.

Astfel, în perioada începutului anului 2025, iluminatul public a fost programat să se aprindă mai târziu, în jurul orei 17:33, și să se stingă mai devreme, în jurul orei 6:10, iar în parcuri iluminatul funcționează doar până la ora 23:00.

Aceste măsuri au generat nemulțumiri în rândul locuitorilor, care au exprimat pe rețelele sociale temeri legate de creșterea infracționalității în condiții de iluminare redusă.

De aftfel, studiile relevă faptul că iluminatul adecvat reduce riscul de accidente rutiere cu până la 30%, îmbunătățește orientarea în trafic și scade numărul agresiunilor fizice, sporind astfel încrederea populației pe timp de noapte.

În plus este cunoscut faptul că zonele bine iluminate descurajează infractorii, reducând criminalitatea, iar lipsa luminii poate crește vulnerabilitatea cetățenilor și riscul de infracționalitate.


În urmă cu o lună am solicitat oficial informații exacte despre  economia bugetară realizată prin ajustarea iluminatului public, însă Primăria Constanța nu a oferit nicio cifră concretă.

La împlinirea termenului limită, în conformitate cu Legea 544/ 2001, Primăria a transmis un răspuns incomplet la datele solicitate de cotidianul nostru.
 
Redăm în continuare întrebările redacției:

1. În baza cărei dispozitii și cu ce dată a intrat în vigoare actualul program de iluminat public stradal din municipiul Constanța?
 
2. Care este intervalul orar în care funcționează în prezent iluminatul stradal în municipiul Constanța?
 
3. Ce sume s-au economisit la bugetul local al Municipiului Constanța, defalcate pe fiecare lună, de la momentul în care s-a aplicat modificarea programului de iluminat stradal și până în prezent?
 
4. Până când va fi menținut actualul program de iluminat public stradal din municipiul Constanța?
 
 
În continuare, atașăm și răspunsul municipalității:
 
      
- pentru punctul 1 vă comunicăm faptul că actualul program de iluminat public a fost ajustat în contextul unor măsuri de eficiență energetică și optimizare a cheltuielilor, în funcție de necesitățile sezoniere și de condițiile bugetare. Este rezultatul unei analize interne și a unei abordări pragmatice adoptate la nivel administrativ.

- pentru punctul 2 vă transmitem faptul că programul de iluminat public stradal este adaptat în funcție de ora răsăritului și a apusului, cu ajustări periodice pentru a reflecta variațiile sezoniere. Acesta este stabilit astfel încât să asigure siguranța cetățenilor, menținând în același timp un echilibru între consumul energetic și bugetul local.

- pentru punctul 3 vă aducem la cunoștință faptul că economiile realizate sunt estimate în funcție de consumul efectiv de energie electrică și de facturarea lunară, influențate de mai mulți factori tehnici și sezonieri. Valorile exacte pot varia de la o lună la alta, iar evaluările sunt în curs de consolidare. La acest moment, putem spune că măsura a contribuit la o reducere generală a cheltuielilor cu iluminatul public.

- pentru punctul 4 vă informăm că pogramul va fi menținut atâta timp cât contextul bugetar și condițiile tehnice o impun. Se efectuează evaluări periodice, iar eventualele modificări vor fi făcute în funcție de evoluția situației economice și de nevoile comunității.


Până la clarificarea informațiilor legate de economiile reale aduse la buget prin măsurile de reducere a iluminatului stradal, care vor continua „ cât timp contextul bugetar și condițiile tehnice o impun” - reținem doar câteva date prezentate în spațiul public de grupul consilierilor locali USR.

Aceștia au cerut municipalității să le comunice economiile realizare pe zona de iluminat public pentru fiecare lună din 2024. Din răspunsul făcut public de USR s-a aflat că suma este una relativ modestă raportat la bugetul local de doar 370.000 de lei.


Primăria Constanța a tot comunicat că are în plan modernizarea sistemului de iluminat public



Pe termen mediu și lung, Primăria Constanța a tot comunicat că are în plan modernizarea sistemului de iluminat public printr-un contract atribuit în decembrie 2024 către Luxten Lighting Company, care prevede modernizarea cu tehnologie LED pe bulevarde și străzi cheie, implementarea unui sistem de telegestiune pentru monitorizarea și controlul centralizat al iluminatului, precum și extinderea și reabilitarea infrastructurii existente.

Durata contractului estimat la 218.617.030 lei, fără TVA este de cinci ani.

Luxten Lighting Company SRL este compania care s-a mai ocupat și de iluminatul festiv în municipiu, serviciu pentru care a încasat sume record.

Consiliul Local al Municipiului Constanța a adoptat ulterior și proiectul de hotărâre nr. 63/19.02.2025, privind aprobarea Programului de investiții pentru anul 2025, ce are ca scop modernizarea sistemului de iluminat public pe anumite bulevarde și străzi din municipiu.

Acest proiect este fundamentat pe contractul de delegare nr. 242432/12.12.2024 de care am făcut vorbire mai sus și vizează realizarea unor lucrări complexe de modernizare, care vor contribui la optimizarea iluminatului public și la crearea unui sistem mai eficient și mai ecologic.

Programul de investiții aprobat prin acest proiect vizează un număr semnificativ de bulevarde și străzi precum Bulevardul Tomis, Strada Cișmelei, Strada Dobrilă Eugeniu, Strada Soveja, Șoseaua Portului, zona Universitate, zona Tomis Nord, strada Mircea cel Bătrân, strada Dezrobirii, strada Baba Novac, strada Eiberării, bulevardul I.C. Brătianu sau strada Termele Romane.

Devizului general al lucrărilor este estimat la o valoare totală de 105.344.467,33 lei fără TVA, respectiv 125.223.494,54 lei cu TVA. Aceste investiții vor fi realizate pe parcursul anului 2025, iar execuția lucrărilor va începe în conformitate cu termenele stabilite de autoritățile locale.
 
Despre Luxten Lighting Company SA
 
Societatea Luxten Lighting Company SA a fost înființată în anul 1995, are sediul în București, Sector 1, strada Parangului, nr. 76 și se ocupă de „Lucrări de instalații electrice”.
 
Potrivit datelor furnizate de site-ul termene.ro, acționari sunt Rădulescu Nicolae Claudiu, cu 63.7465% din capitalul social, Bucur Monica – Maria, cu 17.6993 % din capitalul social, Șerbănescu Silvian, cu 14.5642% din capitalul social, Lista Persoane Fizice, Juridice, cu 3.99% din capitalul social.
 
Administratorii companiei sunt: Ivanescu Cornel-Alexandru, Rădulescu Nicolae Claudiu, Rădulescu Vlad-Andrei, Șerbanescu Silvian, Vlad Elena Angela.
 
Serbanescu Silvian mai este actionar în Distrigaz Vest SA Bihor, Ibis Impex SRL  Bucureşti,  Distrigaz Vest Construcții SRL Bihor, SAF Energy SRL București, LE Manoir Gastronomie SA Bucuresti, Q-Energy Solutions Concept SA Bucureşti, Agrolux Concept SRL Bucureşti.
 
Din anul 2007 până în prezent, compania Luxten Lighting Company SA a obținut, prin negociere directă, 197 de contracte de la autorități publice printre care: Clubul Sportiv Municipal Ploiești, Sector 3 al Municipiului București, Primăria Orașului Azuga, Comuna Valea Călugarească, Comuna Vadu Săpat, Comuna Berceni, Orașul Mizil, Municipiul Drobeta Turnu Severin și altele.
 
De asemenea, firma a câștigat 261 de licitații organizate de: Primaria Sectorului 4 Bucuresti, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA,  Municipiul Baia Mare, Engie România SA, Constanta, Municipiul Baia Mare și altele.
 
Conform termene.ro, în anul 2023, societatea Luxten Lighting Company SA a înregistrat o cifră de afaceri de 139.202.549 lei, un profit de 10.897.267 lei, 222 angajați șiu datorii de 41.884.688 lei.
 
PRECIZĂRI:
 

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Primăria a delegat gestiunii serviciului de iluminat public în municipiul Constanța companiei Luxten Lighting Company SA (DOCUMENT)
 
FOTO-VIDEO. Zonele ICIL și Casa de Cultură din Constanța, în beznă la orele dimineții

Constănțeanul supărat Bezna în care este ținut orașul Constanța a adus economii de 75.000 euro la bugetul primăriei! Dar cât costă siguranța constănțenilor?

Patru acte de urbanism, emise de Municipalitate Luxten Lighting Company SA modernizează iluminatul public din Constanța

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii