Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:40 21 09 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fără precedent. Vergil Chițac „guvernează“ prin dispoziție de primar. „Adoptă un spațiu verde“ intră în vigoare, deși CLM l-a respins

ro

01 Jul, 2021 00:00 1567 Marime text


⦁    Consiliul local al municipiului Constanţa s-a întrunit ieri în ședință ordinară
⦁    De pe ordinea de zi au fost retrase de inițiator, proiectele nr.1, 7, 31, 32 și proiectele de pe ordinea suplimentară care vizau aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru două spații deținute de RAEDPP
⦁    Două proiecte nu au fost adoptate în ședința de ieri
⦁    Protocolului de colaborare încheiat între UAT Municipiul Constanța și persoanele juridice interesate în vederea punerii în aplicare a proiectului municipalității constănțene ”Adoptă un spațiu verde!" va intra în vigoare prin dispoziție de primar
⦁    USR au votat împotriva proiectului de hotărâre privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanța pe care îl consideră nelegal



Consiliul local al municipiului Constanţa s-a întrunit ieri în ședință ordinară. Ședința s-a desfășurat prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință.

De pe ordinea de zi au fost retrase de inițiator, proiectele nr.1, 7, 31, 32 și proiectele de pe ordinea suplimentară care vizau aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru două spații deținute de RAEDPP.
Două proiecte nu au fost adoptate în ședința de ieri.

Este vorba despre proiectul de hotǎrâre privind solicitarea către Guvernul României în vederea efectuării demersurilor necesare referitoare la trecerea unor imobile din domeniul public al Statului Român și administrarea Ministerului Afacerilor Interne prin U.M.0406 Constanța în domeniul public al municipiului Constanța;

Proiectul a primit 9 voturi "pentru", 9 voturi "împotrivă" şi 8 "abţineri".

Ce-al de-al doilea proiect care nu a primit girul majorității aleșilor locali este și cel care de altfel creat și numeroase discuții în mai multe ședințe ale CLM.

Este vorba despre proiectul de hotărâre privind aprobarea Protocolului de colaborare încheiat între UAT Municipiul Constanța și persoanele juridice interesate (asociații, fundații, instituții, ong-uri, agenți economici) și a Ghidului privind activitatea de întreținere spații verzi, în vederea punerii în aplicare a proiectului municipalității constănțene ”Adoptă un spațiu verde!„
Acesta a fost aprobat doar de către consilierii PNL, social-democrații au votat "împotrivă" iar cei de la USR s-au abținut.

Liderul consilierilor USR, Dumitru Caragheorghe a precizat că : „Există reglementări în legislaţia naţională care admit astfel de demersuri. Acest proiect de hotărâre în forma aceasta are dispoziţii care vinîn contradicţie cu legislaţia naţională şi cu regulamentul de publicitate locală, votat de noi. Este un regulament cu dispoziţii ilegale, suntem de acord cu principiul de la care porneşte acest proiect, dar trebuie modificat. Să venim cu un nou proiect privind acest regulament.”

Viceprimarul PNL, Ionuţ Rusu a spus la rândul său că : „Acest transfer de administrare este o falsă problemă şi în foarte multe alte localităţi din ţară se întâmplă exact acelaşi lucru, cu aceeaşi denumire. Şi Sectorul 1 are un proiect de acest fel, unde doamna primar este de la USR".




Cea mai vehementă poziție a avut chiar primarul Vergil Chițac. Edilul a afirmat că. „Nu este nevoie de un regulament, aici nu vobim de obligaţii adresate tuturor, vorbim de oameni care doresc să întreţină spaţii verzi în municipiu, de bună voie.
A fost un motiv bun ca partidele politice din Consiliul Local să arate că sprijină iniţiative benefice pentru constănţeni.
Vă anunţ că voi emite o dispoziţie de primar prin care, de îndată, acest proiect va intra în vigoare. Potrivit art. 291 din Codul administrativ, care dă voie primarului să accepte donații până la 500.000 de lei, voi proceda la fel cum a făcut și colegul meu de la Cluj (n.r. Emil Boc).
Cei care consideră că proiectul este ilegal, sunt invitaţi să meargă în instanţă.”

De asemenea, USR au votat împotriva proiectului de hotărâre privind modificarea anexei nr. 1 la HCL nr. 417/2017 privind stabilirea salariilor de bază pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Constanța și serviciile publice aflate în subordinea Consiliului local al municipiului Constanța, cu modificările ulterioare;
Dumitru Caragheorghe, președinte USR și lider al consilierilor din CLM a afirmat că : „Trebuie să ne asigurăm că veniturile angajaţilor din administraţia publică vor fi securizate şi nu vor fi afectate, acest proiect nu asigură acest lucru, prevederile acestui proiect sunt bazate pe argumente ilegale. Proiectul e atacabil în instanţă, oamenii riscă să piardă venituri viitoare importante.”
Proiectul a trecut însă cu 17 voturi "pentru", 1 "abţinere" şi 8 voturi "împotrivă".


PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Citește și:

UPDATE 13 Chițac va emite dispoziție de primar. Proiectul ”Adoptă un spațiu verde" nu a trecut de votul consilierilor!! Consiliul Local Constanța, convocat în ședință ordinară.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii