Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
23:16 18 10 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE. Elevii constănțeni i-au făcut plângere penală președintelui CJ Constanța, Mihai Lupu! Ce spune șeful administrației județene?

ro

17 Sep, 2021 00:00 1149 Marime text
  • Asociația Elevilor din Constanța a transmis către Serviciul teritorial Constanța al Direcției Naționale Anticorupție o plângere penală cu privire la două fapte de abuz în serviciu cu folos patrimonial săvârșite de către președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu
  • Aceștia afirmă că în ciuda faptului că AEC a câștigat procesul cu privire la transportul gratuit al elevilor, fiind suspendate prevederile nelegale ale HCJ 20/2021, Consiliul Județean Constanța refuză să asigure gratuitatea elevilor
  • Mai mult, președintele CJC refuză să încheie contractele de serviciu public cu operatorii de transport, mai susțin elevii
  • La rândul său, șeful CJC, Mihai Lupu spune că va aplica toate prevederile legale, pentru ca elevii județului Constanța, și nu numai ei, să beneficieze de condiții civilizate de transport, însă nu va încălca niciodată litera legii
 
UPDATE: Plângerea penală a fost înregistrată de către Direcția Națională Anticorupție cu numărul 11840/16.09.2021, iar primirea a fost confirmată pe email și de Serviciul teritorial Constanța a precizat pentru ZIUA de Constanța, președinta AEC Adriana Dudună.

Asociația Elevilor din Constanța a transmis către Serviciul teritorial Constanța al Direcției Naționale Anticorupție o plângere penală cu privire la două fapte de abuz în serviciu cu folos patrimonial săvârșite de către președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu.
 
„Asociația Elevilor din Constanța a depus o plângere penală pe numele președintelui Consiliului Județean Constanța, deoarece acesta refuză să acorde transportul gratuit al elevilor, deși există o decizie a instanței", susțin reprezentanții AEC.
 
Aceștia afirmă că „în ciuda faptului că AEC a câștigat procesul cu privire la transportul gratuit al elevilor, fiind suspendate prevederile nelegale ale HCJ 20/2021, Consiliul Județean Constanța refuză să asigure gratuitatea elevilor. Precizăm că hotărârile pe suspendare sunt executorii, indiferent dacă este sau nu făcut recurs.
 
Mai mult, președintele CJC refuză să încheie contractele de serviciu public cu operatorii de transport. Astfel, în ciuda faptului că legislația prevede, de peste 10 luni, necesitatea încheierii contractelor, Consiliul Județean Constanța dovedește că nu are nicio intenție să le încheie. Mai mult, există fondul necesar încheierii lor, fiind adoptată o hotărâre ce prevede modalitatea de încheiere încă din ianuarie, doar că aceasta nu a fost operaționalizată.
 
Considerăm inacceptabil faptul că elevii au fost nevoiți în ultima săptămână să își achite singuri transportul, din fonduri proprii, în ciuda faptului că atât legea, cât și pronunțarea instanței, prevăd necesitatea asigurării gratuității. Situația actuala este o încălcare flagrantă a statului de drept.
 
Solicităm de urgență Consiliului Județean Constanța să încheie contractele de serviciu public și să convoace o ședință extraordinară prin care să asigure fondurile necesare pentru transportul elevilor", susține Ariana Dudună, președinte AEC.

 

Menționăm, că până la ora redactării materialului, plângerea penală nu fusese înregistrată oficial la registratura Serviciului teritorial Constanța al Direcției Naționale Anticorupție.
 
La rândul său, șeful CJC, Mihai Lupu spune că:
„Am declarat în numeroase rânduri că voi aplica toate prevederile legale, pentru ca elevii județului Constanța, și nu numai ei, să beneficieze de condiții civilizate de transport, dar și să aibă parte de gratuitățile prevăzute în legislație. Însă nu voi încălca niciodată litera legii! Prin pronunțarea de ieri, 10 septembrie, Tribunalul Constanța a admis, în parte, solicitarea Asociației Elevilor, prin «suspendarea executării art. 3 alin.1 din Hotărârea Consiliului Judeţean Constanţa nr. 20/2021».
Tot prin această Hotărâre instanța a RESPINS «ca nefondată cererea de suspendare a executării Hotărârii Consiliului Judeţean Constanţa nr. 63/21.04.2021». Articolul specifică în clar modalitatea de efectuare a decontării cheltuielilor în vederea asigurării gratuității serviciului de transport al elevilor. Acesta este adevărul! Hotărârea este a Consiliului Județean și nu a președintelui acestei instituții, cum eronat au subliniat reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța.
Susțin libertatea de exprimare și de asemenea susțin toate demersurile pe care tinerii le fac pentru apărarea drepturilor lor. Sfătuiesc însă la moderație și nu la exuberanță în declarații care nu fac deloc cinste Asociației Elevilor, o organizație care și-a clădit prestigiul datorită ambiției și corectitudinii. Opinia publică știe că nu m-am opus niciodată decontării cheltuielilor de transport al elevilor.
Aceasta trebuie să fie însă în concordanță cu dispozițiile legale. Cea mai bună cale pentru soluționarea acestei probleme este să lăsăm instanța să definitiveze demersul făcut de Asociaţia Elevilor din Constanţa, iar mai apoi să rezolvăm această situație conform prevederilor legale.
Elevii constănțeni au dreptul să beneficieze pe deplin de toate drepturile oferite de lege. Ca președinte al CJ Constanța și părinte voi fi întotdeauna alături de ei” – Mihai Lupu, Președintele Consiliului Județean Constanța.
 
 
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu „Elevii constănțeni au dreptul să beneficieze pe deplin de toate drepturile oferite de lege“
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii