Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:16 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decizie de ultimă oră a fostului viceprimar al Constanței, Florin Cocargeanu!

ro

31 May, 2023 13:27 2871 Marime text
La propunerea primarului Vergil Chițac, aleșii locali constănțeni PNL și PSD au votat în ședința Consiliului Local Municipal din 26 mai revocarea din funcția de viceprimar al lui Florin Cocargeanu, membru USR Constanța.

În Referatul de aprobare al proiectului de hotărâre, semnat de primarul Vergil Chițac, se menționa că „se propune eliberarea din funcția de viceprimar a lui Florin Cocargeanu deoarece a votat împotrivă sau s-a abținut, în Consiliul Local, în cazul unor proiecte de hotărâri, cum ar fi aprobarea contractării unui împrumut de peste 253 de milioane de lei, pentru derularea unui proiecte cu fonduri europene. În plus, prin activitatea pe care a desfășurat-o și atitudinea pe care a manifestat-o față de inițiativele primarului Constanței, Florin Cocargeanu, în calitate de reprezentant al Municipiului Constanța, ar fi încălcat prevederile art. 222 „Buna-credință și fidelitate“ din OUG nr. 57/2019".

Au fost înregistrate 19  voturi PENTRU și 7 voturi ÎMPOTRIVĂ pentru revocare. Consilierul Mihai Ochiuleț de la USR nu a votat proiectul.

După votul consilierilor, Florin Cocargeanu spunea că va ataca în contencios-administrativ revocarea deoarece nu este motivată temeinic.

Cocargeanu s-a răzgândit și a precizat pentru ZIUA de Constanța că nu va mai ataca revocarea din funcția de viceprimar, deoarece „chiar dacă aș câștiga procesul, nu mai pot lucra cu Vergil Chițac".

În plus, fostul viceprimar de la USR nu vrea ca locuitorii municipiului Constanța să considere că ar viza să revină în Primărie pentru indemnizația de viceprimar.

„Sunt bine, merg mai departe și ne vom bate anul viitor în alegeri, așa cum am făcut-o și în ultimii trei ani", a mai spus Florin Cocargeanu.

Tags: Vergil Chitac


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii