USR Constanța Florin Cocargeanu acuză Primăria Constanța că vrea să vândă terenurile orașului fără proiecte concrete, printr-o dezbatere publică „ascunsă” de ochii cetățenilor
USR Constanța: Florin Cocargeanu acuză Primăria Constanța că vrea să vândă terenurile orașului fără

Florin Cocargeanu, USR Constanța, critică dur Primăria Constanța și pe primarul Vergil Chițac, acuzând administrația locală că pregătește „lichidarea patrimoniului” municipalității sub pretextul atragerii de fonduri pentru investiții.
Potrivit lui Cocargeanu, dezbaterea publică programată astăzi, la ora 10:00, privind modificarea regulamentului de vânzare a bunurilor din patrimoniul orașului, este „o simplă bifă birocratică”, fără promovare reală și fără intenția de a răspunde întrebărilor incomode ale cetățenilor.
Modificările propuse ar permite, susține acesta, vânzarea terenurilor municipale chiar dacă, în prezent, nu există un proiect concret pentru ele, eliminând condiția actuală care interzice vânzarea dacă terenul ar putea fi valorificat în viitor pentru obiective publice precum școli, parcuri sau spitale. De asemenea, regulamentul ar urma să permită scoaterea la vânzare a terenurilor fără existența unei solicitări de cumpărare, transformând primăria „într-o agenție imobiliară în toată regula”.
„Relaxarea procedurilor pentru a vinde mai ușor bunurile orașului vine sub pretextul nevoii de bani pentru investiții. În realitate, sumele obținute în patru ani sunt derizorii, comparabile cu cât s-a cheltuit pe iluminatul festiv. În loc să atragă fonduri europene, investitori sau parteneriate strategice, Vergil Chițac face pe samsarul”, afirmă Cocargeanu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp