Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:41 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Copiii din oraşul Ovidiu şi cei din satele Poiana şi Culmea au primit daruri din partea administraţiei publice locale (galerie foto)

ro

22 Dec, 2018 00:00 1659 Marime text
A devenit deja o tradiţie ca, în ajunul sărbătorilor de iarnă, copiii din oraşul Ovidiu şi cei din satele Poiana şi Culmea să primească daruri din partea administraţiei publice locale.
 
Astfel, şi în acest an, prin efortul bugetar al Primăriei Ovidiu şi cu ajutorul a diverşi sponsori (societăţi comerciale şi persoane fizice), toţi copiii din şcolile şi grădiniţele din oraşul Ovidiu şi satele Poiana şi Culmea au primit câte un cadou. În ajun de Crăciun, toţi copiii au primit daruri – pachete cu dulciuri. Primarul oraşului Ovidiu, George Scupra, ajutat de consilieri locali, a  împărţit 1.827 de cadouri copiilor oraşul Ovidiu şi din satele Poiana şi Culmea.
 
„A fost o sărbătoare emoţionantă, plină de bucurii şi strălucire a sfârşitului de an! Mulţumim Primăriei Ovidiu că a reuşit şi în acest an să bucure sufletele tuturor, de la mic la mare! La mulţi ani frumoşi, Ovidiu! La mulţi ani cu multe realizări, domnule primar Scupra!“, au transmis reprezentanţii Liceului Tehnologic „Ion Podaru“.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii