Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
06:00 02 08 2021 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consilierii județeni constănțeni au aprobat rectificarea bugetului pe anul în curs. Deficitul se va finanţa din excedentele anilor precedenţi

ro

24 Jun, 2021 00:00 850 Marime text



⦁    Consilierii județeni au aprobat rectificarea bugetară
⦁    S-au stabilit venituri totale în valoare de 459.409.878 lei şi cheltuieli totale în valoare de 510.979.520 lei
⦁    Deficitul de 51.569.642 lei se finanţează din excedentele anilor precedenţi
⦁    Aleșii au mai votat pentru completarea HCJC nr.104/21.04.2021 privind aprobarea solicitării către Guvernul României în vederea efectuării demersurilor necesare referitoare la transmiterea imobilului situat în strada Viilor nr.1, municipiul Constanţa, judeţ Constanţa, din domeniul public al Statului Român şi administrarea Ministerului Sănătăţii prin Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa în domeniul public al Judeţului Constanţa, în vederea construirii Spitalului Regional de Urgenţă Constanţa
⦁    Consilierii județeni au încuviințat emiterea acordului CJC pentru omul de afaceri Andrei Muntmark, în vederea realizării lucrărilor de reabilitare ale imobilului monument istoric Casa Manicatide

Consiliul Judeţean Constanţa, întrunit în şedinţă ordinară în sistem de videoconferință a aprobat 18 proiecte aflate pe ordinea de zi.
O parte dintre proiecte au făcut referire la aprobarea bugetelor pentru unele instituţii din judeţ, dar și rectificarea Bugetului de Venituri și Cheltuieli și a Listei de investiții al Județului Constanța, pe anul 2021.

Astfel, s-au stabilit venituri totale în valoare de 459.409.878 lei şi cheltuieli totale în valoare de 510.979.520 lei. Deficitul de 51.569.642 lei se finanţează din excedentele anilor precedenţi.

Consilierii județeni au votat și bugetul Spitalului Clinic Județean de Urgență „Sf. Apostol Andrei” Constanța dar și al Spitalulului Clinic de Pneumoftiziologie Constanța.

Aleșii au mai aprobat situațiile financiare anuale încheiate la 31.12.2020 ale Regiei Autonome Județene de Drumuri și Poduri Constanța, transmiterea unor bunuri imobile din domeniul public al UAT Comuna Mihai Viteazu în domeniul public al UAT Județul Constanța în vederea punerii la dispoziția proiectului „Modernizare infrastructură de transport regional pe traseul DJ 226 Corbu-Săcele-Istria-Mihai Viteazu”, cod SMIS 121195.

La punctul 18 pe ordinea de zi s-a aflat de asemenea completarea Hotărârii Consiliului Județean Constanța nr.104/21.04.2021 privind aprobarea solicitării către Guvernul României în vederea efectuării demersurilor necesare referitoare la transmiterea imobilului (teren+construcţii) situat în strada Viilor nr.1, municipiul Constanţa, judeţ Constanţa, din domeniul public al Statului Român şi administrarea Ministerului Sănătăţii prin Direcţia de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa în domeniul public al Judeţului Constanţa, în vederea construirii Spitalului Regional de Urgenţă Constanţa.

Pe ordinea de zi suplimentară, a fost introdus proiectul de hotărâre  nr.152/22.06.2021 privind plata  cotizației UAT Județul Constanța, în calitate de membru fondator la Asociația de Dezvoltare Durabilă a Județului Constanța.

Nu în ultimul rând, consilierii județeni au încuviințat emiterea acordului Consiliului Județean Constanța pentru omul de afaceri Andrei Muntmark, în vederea realizării lucrărilor de „Reabilitare fațade, acoperiș, amenajări interioare, refacere zonă de protecție, aducerea la starea inițială a soclului, refacere instalații termice, electrice și sanitare ale imobilului monument istoric Casa Manicatide“.

Clădirea a adăpostit în trecut Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Constanța, dar și sediul Corpului de control al Primăriei Municipiului Constanţa.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii