Candidat în Colegiul 9 Dănuţ Culeţu - „Nu am spus niciodată NU şoselei de coastă"
Candidat în Colegiul 9: Dănuţ Culeţu - „Nu am spus niciodată NU şoselei de coastă"
2972
Marime text
Fostul
prefect al judeţului Constanţa, Dănuţ Culeţu, actual preşedinte al partidului
Forţa Civică, a declarat, ieri, în contextul unei conferinţe de presă, că în
cazul în care va fi ales parlamentar în urma alegerilor generale din 9
decembrie va promova proiectul şoselei de coastă. „În situaţia în care devin
deputat, voi milita pentru acest lucru (n.r. şoseaua de coastă)". „Am avut
discuţii cu oamenii din Colegiul 9. Realizarea şoselei de coastă este un
proiect al domnului primar (n.r. Radu Mazăre) şi, de fapt, un proiect mai
vechi, pentru că datează încă de pe vremea «împuşcatului», dar e vremea ca în viitoarea
legislatură să se concretizeze", a explicat liderul Organizaţiei Judeţene a
Forţei Civice, aspirant la un mandat de deputat în Colegiul 9. „Punerea în
valoare a Peninsulei nu poate fi făcută fără şoseaua de coastă", a adăugat
Culeţu.
Întrebat de ce la momentul de faţă militează pentru proiectul şoselei de coastă şi, totodată, de ce nu a fost un susţinător energic al acestei iniţiative în timpul mandatului său de prefect, Dănuţ Culeţu a explicat că, la momentul respectiv, proiectul municipalităţii constănţene ar fi fost în dezacord cu legea, în sensul în care nu ar fi respectat prevederile legate de distanţa dintre malul mării şi linia de la care pot fi ridicate construcţii. „Nu am spus niciodată «nu» şoselei de coastă", a subliniat el.
Tot în contextul conferinţei de presă de ieri, fostul reprezentant al Guvernului în teritoriu la Constanţa a criticat modul în care actualul Executiv gestionează problema deficitului bugetar. În opinia sa, deficitul bugetar ar putea fi redus prin crearea de infrastructură, aceasta din urmă având efect de multiplicare în economie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


