Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:35 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Căldura nu are culoare politică. Ce sumă a cerut de la Guvern, primarul Vergil Chițac?

ro

29 Oct, 2021 00:00 2196 Marime text
  • Asociația Municipiilor din România a trimis un document către ministerul de Finanțe în care prezintă sumele de care au nevoie 25 de municipii, printre care Timișoara, Iași, Cluj, Constanța, pentru a acoperi factura la încălzire prin sistemul centralizat
  • Primarii din cele 25 de municipii care au sistem centralizat de încălzire susțin că principalele probleme cu care se confruntă în această perioadă și pentru care solicită sprijin sunt  plata în avans a unor cantități de combustibil dar și realizarea unor lucrări de reparații în sistem de urgență care condiționează funcționarea sistemului de termoficare
  • Constanța a solicitat 57.475 lei iar necesarul estimat este de 140.010 lei
  • Și municipiul Mangalia a făcut o estimare de 17.845 lei, însă solicitarea depusă este pentru 16.060 lei
 
 
Asociația Municipiilor din România a trimis un document către ministerul de Finanțe în care prezintă sumele de care au nevoie 25 de municipii, printre care Timișoara, Iași, Cluj, Constanța, pentru a acoperi factura la încălzire prin sistemul centralizat.

Fără intervenția Guvernului sau Parlamentului, multe municipii vor rămâne fără căldură sau vor scumpi factura pentru populație.

Conducerea Asociației Municipiilor din România (AMR) a avut o discuție în sistem videoconferință, cu ministrul de Finanțe, Dan Vîlceanu.
Municipiile au solicitat alocarea din Fondul de rezervă al Guvernului a sumelor necesare pentru acoperirea unor cheltuieli legate de sistemul centralizat de termoficare, care să poate compensa „creșterea nesustenabilă a prețurilor cu producerea energiei termice”.

Primarii din cele 25 de municipii care au sistem centralizat de încălzire susțin că principalele probleme cu care se confruntă în această perioadă și pentru care solicită sprijin sunt: plata în avans a unor cantități de combustibil, realizarea unor lucrări de reparații în sistem de urgență care condiționează funcționarea sistemului de termoficare, plata datoriilor restante, în mod deosebit la furnizorii de combustibil și susținerea subvenționării costului gigacaloriei.

Printre municipiile care solicită cele mai mari sume de la bugetul central se numără: Timișoara, Constanța, Iași, Ploiești și Oradea.

Constanța a solicitat 57.475 lei iar necesarul estimat este de 140.010 lei.

Și municipiul Mangalia a făcut o estimare de 17.845 lei, însă solicitarea depusă este pentru 16.060 lei.

Și Tulcea vrea de la Guvern 38.000 lei pentru încălzire, dintr-un necesar de 43.000 lei.
     
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Prin legea bugetului de stat Comunele, oraşele şi municipiile vor primi mai mulţi bani decât în anul care se încheie
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii