Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:07 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Au început înscrierile pentru Festivalul - Concurs Naţional de Folclor Pentru Tineri de la Cumpăna

ro

21 Apr, 2022 00:00 1695 Marime text
  • Concursul este deschis artiștilor amatori, soliști vocali din țară, interpreți ai cântecului popular românesc
 
Tradiţia organizării la Cumpăna a Festivalului - Concurs Naţional de Folclor Pentru Tineri Interpreţi a ajuns la cea de-a XV-a ediţie. Este expresia împlinirii unei datorii sacre pentru valorificarea unui gen artistic peren, păstrat la loc de cinste în cultura și sufletul tuturor românilor. Evenimentul va avea loc la Cumpăna, județul Constanța, între 1-2 iunie 2022.
 
„A venit timpul, să ne unim forțele, să lăsăm la o parte moda și modelele de plastic și să ne întoarcem acasă în livezile cântecului și dansului, în lumea culorilor, a cusăturilor și a formelor care poartă amprenta neamului nostru. După o pauză de 2 ani grei, tradiția continuă și chemăm în comuna noastră dragă, Cumpăna, pe cei mai vrednici păstrători ai tradiției strămoșești! Festivalul, care s-a remarcat de-a lungul timpului prin calitate și a devenit de renume și apreciere națională, se adresează tuturor tinerilor cu vârsta cuprinsă între 6 și 18 ani, iubitori de folclor.
Toate detaliile despre condițiile și modalitatea de desfășurare a concursului se găsesc în regulament”, a transmis Primăria Cumpăna.
 
Concursul este deschis artiștilor amatori, soliști vocali din țară, interpreți ai cântecului popular românesc, având vârste cuprinse între 6 și 18 ani. Aceștia vor concura pe trei secțiuni de vârstă:
 
- Secțiunea I-a de la 6 ani (împliniți) la 9 ani
- Secțiunea a II-a de la 10 ani (împliniți) la 13 ani
- Secțiunea a III-a de la 14 ani (împliniți) la 18 ani (împliniți
inclusiv în ziua concursului).

Fișa de înscriere și regulamentul se pot descărca de aici: https://drive.google.com/.../1k4aT_wmzVDyX3I6G7L_rBZ...

„Vă așteptăm în număr cât mai mare pentru a duce zestrea neamului cât mai departe!”, a concluzionat unitatea administrativ teritorială.
 
Locul desfăşurării festivalului (repetiţii, concurs şi festivitatea de premiere) este Sala de Spectacole a Căminului Cultural din comuna Cumpăna, judeţul Constanţa, și sala de repetiții a Ansamblului Folcloric Profesionist „Brâulețul” din Constanța.
 
Concursul se va desfășura într-o singură etapă, în ziua de miercuri, 1 iunie 2022, începând cu ora 11:00, ordinea de intrare în concurs fiind stabilită de către organizatori, ținându-se seama de reprezentarea diversificată și echilibrată a zonelor folclorice ale țării.
 
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:

Burse de merit pentru elevii Liceului Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” din Cumpăna

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii