Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:57 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

8 Martie, sărbătorit în avans la Crucea Gheorghe Frigioi - „Femeile sunt fiinţe speciale. Doar ele pot da viaţă, după Dumnezeu“ (video)

ro

07 Mar, 2016 00:00 3673 Marime text
Ziua Femeii este una dintre acele puţine ocazii din an care nu pot trece fără a fi celebrate. De aceea, din preţuire pentru reprezentantele sexului frumos, fie că sunt mame, soţii, surori sau fiice, la Crucea, ziua de 8 Martie a fost sărbătorită în avans, aşa cum se cuvine: cu multă voie bună. De organizarea marii petreceri s-au ocupat Primăria şi Consiliul Local Crucea, la iniţiativa primarului Gheorghe Frigioi.
 
„Ca în fiecare an, de 16 ani, sărbătorim Ziua Femeii. Ne-am gândit că este un bun prilej pentru a ne arăta respectul cuvenit mamelor, bunicilor, soţiilor noastre. De fapt, tuturor doamnelor sau domnişoarelor care ne fac în fiecare zi viaţa mai frumoasă, mai uşoară şi cărora, poate, nu le spunem cât de importante sunt pentru noi atât de des cât ar trebui“, a declarat primarul Gheorghe Frigioi.
 
Aşa că sâmbătă, peste 300 de femei din comuna Crucea s-au adunat pentru a petrece câteva ore departe de treburile gospodăreşti. Au fost întâmpinate cu zâmbete, îmbrăţişări şi flori de primarul Gheorghe Frigioi, care s-a asigurat ca doamnelor să nu le lipsească nimic în cele câteva ore petrecute la Căminul Cultural din Crucea. S-a ocupat inclusiv de transportul doamnelor.
 
„Au fost peste 300 de persoane. Ne bucurăm mult că am putut contribui şi noi la distracţia lor. S-au bucurat de această zi, mai ales că sâmbătă, după ora 13.00, când ne-am întâlnit, chiar şi vremea s-a schimbat şi a ieşit soarele. Muzica, cea care a completat atmosfera, a fost pe măsură. Am avut o formaţie, iar unul dintre solişti, Costin Bârjovanu, este chiar locuitor al comunei noastre“, a povestit primarul Gheorghe Frigioi.
 
Doamnele au putut degusta din feluritele prăjituri, au mâncat pizza, dar, cel mai important, au dansat cât le-au ţinut picioarele şi s-au simţit bine. „Unele dintre ele au mai uitat pentru câteva ore de grijile şi de problemele lor“, a mai spus primarul Gheorghe Frigioi.
 
Desigur, şi doamnele au apreciat iniţiativa primarului Gheorghe Frigioi, care, ca în fiecare an, a fost alături de ele în această zi unică ce le este dedicată. Mai mult, ele consideră că şi alţi edili şi gospodari-şefi ar trebui să preia acest obicei frumos.
 
„Aşa cum am spus întotdeauna, femeile sunt nişte fiinţe speciale, pentru că doar ele pot da viaţă, după Dumnezeu. Le doresc tuturor doamnelor să aibă parte de cele mai frumoase bucurii, de împliniri în familie, de zile senine alături de copii şi de nepoţi. Pentru fiecare femeie, timpul se opreşte puţin în loc la început de primăvară, pentru a le aduce un omagiu. Le urez tuturor femeilor un sincer şi un călduros «La mulţi ani!» şi le asigurăm de toată preţuirea şi respectul nostru!“, a fost urarea primarului comunei Crucea, Gheorghe Frigioi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii