Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:52 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Viorica Dăncilă a plecat de la Palatul Victoria. Declarații

ro

04 Nov, 2019 18:23 1432 Marime text


După ce votul pentru învestirea Guvernului Orban a fost favorabil în unanimitate, Viorica Dăncilă, fostul premier al României, a făcut următoarele declarații:

„Astăzi s-a desăvârșit această operațiune ilegitimă de confiscare a puterii executive de către președintele României, această dorință de a-și impune propriul guvern.
 
Astăzi este o zi neagră pentru democrație, ziua în care președintele Iohannis, a reușit să-și impună locotenenții la Palatul Victoria. Și vorbim despre miniștri propuși la ministere cheie care au fost respinși la audierile din comisiile de specialitate, oameni menținuți la aceste ministere, într-un dispreț total față de instituția Parlamentului”.
 
Eu nu vreau ca românii să plece capul în fața nimănui. Nu mai vreau să piardă din ceea ce au strâns până astăzi, așa cum s-a întâmplat în timpul guvernării PDL. Și pentru asta vom lupta cu toate forțele, pentru că, deși Iohannis a reușit să dărâme guvernul PSD, nu va reuși niciodată să facă să dispară acest partid care are grijă de români, care îi reprezintă pe cei ce au nevoie să fie reprezentați și sprijiniți, acest partid care a stat întotdeauna alături de oameni și printre oameni. Nu ascuns în turnul de fildeș de la Cotroceni.

Domnul Iohannis și toți ceilalți bravi politicieni care au girat acest Guvern al tăierilor și al sărăcirii României vor plăti la vot. Eu nu abandonez această luptă și nu îmi plec capul în fața acestui președinte dictator, așa cum o fac ceilalți, care au dovedit că nu sunt în stare să îi țină piept și să-l împiedice să confiște puterea.

Vedem astăzi candidați la Președinția României care stau drepți la comanda lui Iohannis și vedem partide care și-au abandonat candidatul pentru Guvernul lui Iohannis.

Eu însă, voi continua să lupt cu acest mare șef de stat, care fuge acum de o confruntare directă cu mine. Încă vă aștept, domnule Iohannis, să stăm în fața românilor și să le spunem ce am făcut fiecare în ultimii ani pentru ei, pentru copiii lor, pentru traiul lor de zi cu zi.
Aveți curaj, domnule Iohannis! Românii merită o explicație pentru tot ceea ce ați făcut sau n-ați făcut în acest mandat ratat la Președinția României.

Și pregătiți-vă, domnule președinte. Mai aveți 20 de zile la Cotroceni, 20 de zile până când veți afla că România nu e oarbă, România nu doarme și nu e absentă, așa cum ați fost dumneavoastră timp de 5 ani.

Dacă nu ați putut face nimic bun pentru această țară, o vor face românii la votul din 24 noiembrie, când vor alege să oprească ascensiunea periculoasă și setea de putere a unui dictator, a unui om care își sabotează și își lovește propriul popor”, a spus Viorica Dăncilă.

Sursă foto: Arhivă ZIUA de Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii