VIDEO.Președintele Nicușor Dan, discuții cu investitorii americani la New York Situația politică din România și perspectivele economice
VIDEO.Președintele Nicușor Dan, discuții cu investitorii americani la New York: Situația politică din România
103
Marime text
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, marţi, la New York, despre discuţiile cu investitorii americani, că îngrijorările erau mai mari pe partea politică iar în esenţă, le-a spus că, dincolo de aceste ciondăneli, pe chestiunile importante există multă rezonabilitate în zona politică.
Şeful statului a mai arătat că aceştia au întrebat despre guvern şi le-a făcut nişte estimări când am putea avea Guvern, informează News.ro.
Nicușor Dan: Le-am făcut niște estimări, când vom avea un Guvern Preşedintele Nicuşor Dan a declarat despre discuţia cu reprezentanţii JP Morgan, că a fost o discuţie cu reprezentanţi ai companiilor, bănciilor, fondurilor de investiţii care investesc în obligaţiuni româneşti, la un nivel mai înalt decât cele care au loc în mod curent la Bucureşti,potrivit stiripesurse.ro.
”Bineînţeles că au fost puse întrebări legate de situaţia politică, situaţia financiară. Eu am răspuns la cele legate de situaţia politică. Domnul minstru Nazare şi domnul Burnete au răspuns la cele legate de financiar. Îngrijorările erau mai mari pe partea politică, pentru că pe toţi indicatorii financiari stăm foarte bine, faţă de locul de unde am plecat. Şi am răspuns. În esenţă, le-am spus că, dincolo de aceste ciondăneli, pe chestiunile importante, aşa cum a fost în vară, iulie-august, pe PNRR, există multă rezonabilitate în zona politică. Pe scurt, asta a fost”, a răspuns şeful statului.
Preşedintele a fost întrebat şi dacă le-a spus investitorilor când anume vom avea un guvern. ”M-au întrebat şi le-am făcut nişte estimări”, a subliniat şeful statului.
Nicușor Dan, întâlnire cu investitorii americani la sediul JP Morgan Preşedintele Nicuşor Dan a avut o întâlnire la sediul JPMorgan, la New York, cu unii dintre cei mai importanţi investitori instituţionali în obligaţiuni de stat româneşti, el transmiţând că vom păstra traiectoria fiscală de reducere a deficitului şi a datoriei şi vom continua să luăm măsuri pentru recâştigarea competitivităţii României şi a Europei.
”Întâlnire importantă astăzi, la New York, la sediul JPMorgan, cu unii dintre cei mai importanţi investitori instituţionali în obligaţiuni de stat româneşti. România se împrumută anual cu zeci de miliarde de euro şi va continua să o facă, chiar dacă într-o măsură mai mică, o datǎ ce vom reduce deficitul bugetar la sub 3% din PIB”, a scris preşedintele pe platforma X.
Şeful statului arată că marile fonduri şi băncile de investiţii sunt parteneri importanţi pentru orice ţară modernă şi serioasă. ”Am discutat despre economia noastră, despre planurile privind utilizarea fondurilor europene în următorii ani, precum şi despre priorităţile şi problemele României şi ale Europei. I-am asigurat că, în ciuda zgomotului politic, vom păstra traiectoria fiscală de reducere a deficitului şi a datoriei şi vom continua să luăm măsuri pentru recâştigarea competitivităţii României şi a Europei”, subliniază Nicuşor Dan în mesaj.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
SUA își consolidează schimbul de informații cu Arabia Saudită pe fondul atacurilor houthi
Tags: Nicușor Dan
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


