Ministerul Energiei își stabilește prioritățile pentru sezonul rece. Protejarea consumatorilor vulnerabili și soluții pentru combaterea sărăciei energetice, pe agendă
Ministerul Energiei își stabilește prioritățile pentru sezonul rece. Protejarea consumatorilor vulnerabili
23 Oct, 2026 16:02
ZIUA de Constanta
189
Marime text
189
Marime text

Ministrul Energiei, domnul Dumitru Chisăliță, a participat astăzi la ședința Guvernului României.
În perioada următoare, activitatea Ministerului Energiei se va concentra pe pregătirea sistemului energetic pentru sezonul rece, protejarea consumatorilor vulnerabili și identificarea unor soluții concrete pentru combaterea sărăciei energetice.
Potrîn paralel, rămân prioritare creșterea capacităților de producere a energiei, accelerarea investițiilor, dezvoltarea unui mix energetic echilibrat și extinderea capacităților de stocare.
Ministerul Energiei va pune accent pe decizii fundamentate pe date și analize tehnice, precum și pe un dialog constant cu specialiștii din sectorul energetic, organizațiile sindicale și reprezentanții societății civile.
Aceste obiective presupun colaborare, continuitate și muncă susținută, inclusiv dincolo de activitatea vizibilă publicului, astfel încât eforturile instituționale să se concretizeze în rezultate pentru cetățeni și pentru economia României.
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


