VIDEO Descinderi în județul Constanța într-un dosar privind neplata obligațiilor fiscale
VIDEO: Descinderi în județul Constanța într-un dosar privind neplata obligațiilor fiscale
223
Marime text
În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 2 noiembrie, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare Constanța, sub supravegherea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au pus în executare 4 mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Eforie și Costinești, într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de reținerea și neplata cu intenție, cel târziu în termen de 60 de zile de scadență, a sumelor reprezentând impozite sau contribuții cu reținere la sursă.Potrivit IPJ Constanța, din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că, în perioada august – decembrie 2024, o femeie, de 48 de ani, ar fi reținut și nu ar fi achitat către bugetul de stat impozite și contribuții cu reținere la sursă, iar faptele investigate ar fi cauzat bugetului de stat un prejudiciu de 122.541 de lei.
Activitățile au vizat identificarea și ridicarea de documente financiar-contabile, mijloace materiale de probă și bunuri necesare probării întregii activități infracționale.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economico-Financiare, sub coordonarea unității de parchet competente, pentru stabilirea cu exactitate a stării de fapt și luarea măsurilor legale care se impun“ - conform IPJ Constanța.
Acțiunile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Investigații Criminale.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


