Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:57 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vezi cum va arăta şoseaua modernizată dintre Mamaia şi Năvodari

ro

20 Sep, 2011 01:00 5915 Marime text
plan_pasarela.jpgSe vor amenaja nouă intersecţii de tip giratoriu, pe care vor fi amplasate fântâni arteziene cu rol decorativ

Unitatea Administrativ Teritorială oraşul Năvodari este liderul proiectului „Îmbunătăţirea accesului între municipiul Constanţa şi platforma industrială Năvodari prin lărgirea şi modernizarea bulevardului Mamaia - Năvodari".

Deja, pe 9 iunie a.c., s-a depus dosarul pentru obţinerea finanţării din fonduri europene, iar proiectul a fost declarat eligibil şi se află în etapa de evaluare tehnică şi economică. Valoarea proiectului este de 57.749.380 lei, iar contribuţia Năvodariului şi a Constanţei însumează 2%. Lărgirea DC 86 se va face de la ieşirea din staţiunea Mamaia, până la tabăra Delfinul din Năvodari. Primarul Nicolae Matei s-a ocupat deja de exproprierile necesare realizării lărgirii drumului, iar toată lumea este gata de muncă.

Se va trece de la două la patru benzi, plus benzi speciale pentru ciclişti şi trotuare pentru pietoni. Profilul propus de beneficiar are o lăţime de 16-24 m. Prin aceste lucrări se intenţionează aducerea structurii rutiere la parametri tehnici corespunzători categoriei drumului, asigurându-se astfel condiţii optime de siguranţă şi confort în circulaţia auto şi pietonală. De asemenea, se va realiza un profil transversal cu elemente geometrice care să se încadreze în prevederile legale şi se va urmări asigurarea scurgerii apelor pluviale în condiţii optime, prin proiectarea reţelei de canalizare.

drum.jpgTrotuarele vor fi prevăzute cu rampe speciale pentru persoanele cu dizabilităţi. Spaţiile verzi, amplasate pe toată lungimea drumului, se vor amenaja prin completarea la nivel cu pământ vegetal şi plantare de copaci şi iarbă în conformitate cu normale de protecţie şi conservare a mediului. Se vor amenaja parcări, staţii de autobuz ultramoderne, o pasarelă pietonală stilizată, precum şi nouă intersecţii de tip giratoriu, pe care vor fi amplasate fântâni arteziene cu rol decorativ.

Durata de execuţie a investiţie este estimată la aproximativ 18 luni. Drumul va fi prevăzut cu stâlpi de iluminat, folosindu-se surse fotovoltaice, fiind acordată o atenţie sporită iluminatului trotuarelor pe lângă iluminatul căilor de rulare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii