Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:16 25 04 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Vești bune pentru pensionarii din agricultură! Pensiile acestora ar putea fi dublate

ro

19 Apr, 2025 19:16 528 Marime text

Sursa foto: Freepick




 
Vești bune pentru milioane de pensionari! Șeful Casei Naționale de Pensii Publice, Daniel Baciu, a anunțat că toate pensiile din România sunt acoperite din buget, iar pentru unii seniori din mediul rural veniturile vor fi chiar dublate.

Potrivit oficialului, recalculările din sistemul agricol aduc majorări semnificative, iar statul a prevăzut în bugetul pe 2025 toate sumele necesare.
 
„Avem bani pentru plata tuturor pensiilor, nu a fost și nu va fi nicio întârziere. Prin legea bugetului asigurărilor sociale pe 2025, toate aceste creșteri au fost previzionate”, a declarat Daniel Baciu, într-un interviu acordat, informează știripesurse.ro.
 
Puncte de stabilitate pentru munca în agricultură: „Aproape o dublare a pensiei”


Un caz concret arată un fost muncitor CAP care, în urma recalculării, va primi cu 1.000 de lei mai mult față de pensia anterioară. „Este aproape o dublare a pensiei. În funcție de anii lucrați în sistemul agricol, vorbim de puncte de stabilitate prevăzute de noua lege a pensiilor, astfel încât și aici sunt creșteri substanțiale”, a explicat Baciu.
 
În ceea ce privește o eventuală creștere a vârstei de pensionare, Daniel Baciu a fost categoric: „Nu se pune problema creșterii vârstei de pensionare. Vârsta standard rămâne 65 de ani pentru bărbați. Femeile vor atinge această vârstă până în 2030, conform graficului eșalonat.”

„În prezent, speranța de viață în România nu justifică o creștere a vârstei de pensionare, cum se întâmplă în alte state europene. Până în 2030, vârsta rămâne aceeași și nu avem nicio premisă pentru modificări”, a adăugat șeful CNPP.
 
 
 
 

Citește și
Poșta Română a finalizat distribuirea pensiilor și a prestațiilor sociale înaintea sărbătorii de Paște
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii